FCSB, în linie dreaptă! Cum se antrenează roș-albaștrii pe timp de pandemie | VIDEO

Jucătorii de la FCSB se pregătesc intens pentru a fi în cea mai bună formă la momentul reluării campionatului. Roș-albaștrii urmează ca în zilele următoare să efectueze și cel de al doilea test pentru COVID-19, primul ieșind negativ la toți jucătorii.

Guvernul a luat hotărârea ca odată cu ridicarea stării de urgență de pe teritoriul țării noastre, pe data de 15 mai, sportivilor să le fie permise antrenamentele.

Cum se antrenează FCSB pe timp de pandemie

Într-un clip video postat pe pagina de Facebook a celor de la FCSB se vede că roș-albaștrii respectă cu strictețe regulile de distanțare, pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus. Aceștia se pregătesc în formații de câte patru și există spațiu suficient între grupuri.

FCSB, interzisă pe „Arcul de Triumf”

Gigi Becali a dezvăluit marți că Răzvan Burleanu, președintele FRF, se luptă cu Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, pentru ca arena Arcul de Triumf să fie încadrată ca stadion de fotbal, nu de rugby, așa cum a fost înainte de demolarea vechiului stadion.

Alin Petrache a explicat istoria acestui teren, care a fost mai bine de 100 ani destinat doar rugby-ului și a dezvăluit că aici nu s-a jucat niciodată fotbal. Mai mult, fostul internațional susține că stadionul Arcul de Triumf nu are dimensiunile unei arene de fotbal.

„Acest teren a fost conceput pentru rugby și folosit in acest scop din 1913, cand a găzduit primele două partide oficiale consemnate în istorie, între Tennis Club Roman si Sporting Club. De atunci s-au jucat în această bază sportivă meciuri de rugby, iar în 2014 locația a fost trecută în lista sinteză a obiectivelor de investitii din Subprogramul “Complexuri sportive”, din cadrul Programului național de constructii de interes public sau social al Ministerului Dezvoltării Regionale si Administratiei Publice pentru a se construi o bază rugbystică modernă, care să respecte standardele internationale si pe care echipa națională și echipele de club să își joace meciurile. Proiectul a fost gândit pentru sportul cu balonul oval, aici fiind practic leagănul acestei discipline

Lățimea terenului este de 80 de metri. Din ce am reținut, UEFA stipulează clar ca lățimea trebuie să fie 68 de metri pt categoriile 3 si 4. Pe lateral nu sunt tribune sau garduri, sunt pereți de beton. FIFA și UEFA cer, de asemenea, ca pe margine să fie 10 metri liberi, unde se afla suprafața de protecție, banca tehnică și așa mai departe. Se ajunge astfel la 88 metri, prin urmare din aceasta cauza, din pacate, terenul nu va putea fi folosit pt meciuri oficiale de fotbal. În cazul rugbyului prevederile sunt diferite si sa nu uitam ca nu există bancă de rezerve, jucătorii stand în tribună.

Pe acest teren se pot face antrenamente, aceasta fiind și una din premisele demarării construcției noii arene, dar nu a fost niciodată vorba despre desfășurarea unor meciuri oficiale de fotbal, a spus Petrache.

Publicat: 20 05. 2020, 14:42
Actualizat: 20 05. 2020, 16:52