FC Voluntari – Dinamo 1-1 | „Câinii” nu câștigă nici în superioritate numerică!

Steliano Filip si Ion Gheorghe in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 8 martie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 10 poze

FC Voluntari și Dinamo au remizat, scor 1-1, în cadrul etapei cu numărul 26 din Liga 1, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”.

Steliano Filip a fost cel care a deschis scorul în cadrul acestei întâlniri, în minutul 19, după o centrare foarte bună a lui Deian Sorescu de pe partea dreaptă și un șut puternic al fundașului, din afara careului. Dinamoviștii au intrat astfel în avantaj la vestiare, la scorul de 1-0.

În partea secundă a jocului, ilfovenii au restabilit destul de repede egalitatea, prin reușita lui Jefte Betancor, care a stabilit și rezultatul acestei partide, scor 1-1.

În minutul 60, Steliano Filip l-a faultat pe Antoni Ivanov, jucătorul Voluntariului s-a ridicat și l-a luat de gât pe dinamovist, motiv pentru care a văzut cartonașul roșu. Jucătorul lui Dinamo a văzut cartonașul galben în urma acelui fault.

Aflată în superioritate numerică, Dinamo nu a reușut să plece cu toate cele trei puncte de la Voluntari.

În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne pe locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 27 de puncte obținute în cele 26 de etape disputate. De cealaltă parte, FC Voluntari ocupă locul 14, cu 25 de puncte.

FINAL: FC Voluntari – Dinamo 1-1

  • Au marcat: Betancor ’52 / Filip ’19

Final de meci!

Min. 90: Schimbare la Voluntari: iese Mailat, intră Lopes.

Min. 86: Schimbare la Dinamo: iese Sorescu, intră Bordușanu.

Min. 75: Paul Anton îl faultează dur pe Pesic și vede cartonașul galben. Fabbrini protestează și este și el avertizat.

Min. 71: Schimbare la Dinamo: intră Moldoveanu, în locul lui Morsay.

Min. 60: Ivanov îl ia de gât pe Filip, în urma unui contact dintre cei doi, și jucătorul Voluntariului vede cartonașul roșu! Dinamovistul vede și el cartonașul galben.

Min. 52: GOOOL VOLUNTARI! Jefte Betancor primește în careu și nu îi dă nicio șansă lui Mihai Eșanu!

Min. 46: Patru schimbări la FC Voluntari: intră Costin, Mailat, Tavares și Vlad, ies Ilie, Ion Gheorghe, Balaur, respectiv Briceag.

Min. 46: Schimbare la Dinamo: intră Fabbrini, iese Crețu.

S-a reluat partida!

PAUZĂ!

Min. 45: Achim îl faultează pe Ilie și vede cartonașul galben.

Min. 39: Se produce schimbarea: intră Achim, în locul lui Răuță.

Min. 38: Răuță acuză probleme musculare și numai poate continua! Iese în afara terenului.

Min. 36: Ocazie mare pentru FC Voluntari! Betancor șutează din marginea careului, la colțul lung, dar Eșanu se întinde și respinge balonul.

Min. 19: GOOOL DINAMO! Steliano Filip deschide scorul la Voluntari, după o centrare foarte bună a lui Deian Sorescu de pe partea dreaptă și un șut puternic al fundașului, din afara careului!

A început partida! 

ECHIPELE DE START:

FC Voluntari: Rîmniceanu – I. Gheorghe, Balaur, Tamaș, Armaș, Briceag – Ivanov, Droppa, M. Ilie – Jefte, Pesic
Rezerve: Lavin, Costin, Vlad, Remacle, Borțoneanu, Fonseca, Tavares, Mailat, Da Veiga
Antrenor: Bogdan Andone

Dinamo: Eșanu – Bejan, Puljic, R. Grigore – Sorescu, Răuță, P. Anton, S. Filip – Morsay, Gueye, G. Crețu
Rezerve: Kongshavn, Ehmann, A. Radu, Achim, Fabbrini, Moldoveanu, Măgureanu, Bordușanu, Mihaiu, Bordușanu
Antrenor: Ionel Gane

Stadion: „Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Arbitru: Andrei Antonie; Asistenți: Vasile Marinescu, Marius Bobe

Publicat: 08 03. 2021, 22:22
Actualizat: 08 03. 2021, 22:25