FC Voluntari – Concordia 2-1. Dramă pentru echipa lui Adrian Falub, după ce a condus aproape tot meciul. Așa arată clasamentul din play-out

FC Voluntari – Concordia Chiajna 2-1 (Tudorie 84, 90+2 / Grădinaru 1)

Echipele:

  • FC Voluntari: Mitrev – Ricardinho (Hodorogea 75), Balaur, Armaș, Al. Vlad – Al. Răuță, Signorelli, Căpățînă – G. Deac (Belahmeur 67), Tudorie, Gadze (Bălan 71)
  • Rezerve: Vâtcă – Russo, C. Lazăr
  • Concordia Chiajna: Rîmniceanu – Bărboianu (Iloki 89), Marc (Meira 81), Cadamuro, Koutroumpis, A. Radu – Grădinaru, Gorobsov, Ivanovici – Bawab (Nivaldo 85), Moussa
  • Rezerve: Caparco – M. Cristescu, Guessa, Stănică
  • Arbitru: Radu Petrescu/ Asistenți: Vladimir Urzică & Marius Nicoară

Minutul 90+5: Fluier final la Voluntari! Echipa lui Berdogi se impune dramatic, cu „dubla” lui Tudorie din finalul partidei, și se distanțează la trei puncte de locul de baraj, ocupat de Hermannstadt. Situația se complică pentru Concordia Chiajna, care rămâne la zece puncte ultimul loc ce asigură salvarea de la retrogradare.


Minutul 90+2: GOOOOOL FC Voluntari! Dramă pentru echipa lui Adrian Falub! Ion Gheorghe centrează în careu, Rîmniceanu iese greșit și mingea ajunge la Tudorie, care trimite în poarta goală pentru 2-1.


Minutul 84: GOOOOOL FC Voluntari! Tudorie transformă o lovitură de la 11 metri, după ce Koutroumpis l-a faultat în careu pe Ion Gheorghe.


Minutul 78: Gazdele aleargă după egalare, dar echipa lui Falub se apără exemplar. O acțiune a celor de la FC Voluntari se încheie cu un șut de la aproximativ 25 de metri semnat de Gheorghe, dar acesta trimite balonul peste stadion.


Minutul 65: Ocazie imensă a gazdelor! Deac îl driblează pe Rîmniceanu și trimite spre poartă, dar mingea este respinsă de pe linia porții de Ștefan Bărboianu, astfel că echipa lui Falub rămâne în avantaj.


Minutul 46: S-a reluat jocul!


Minutul 45: Se încheie prima repriză. Oaspeții conduc cu 1-0.


Minutul 37: Gorobsov execută o lovitură liberă în careu, Cadamuro recentrează, mingea ajunge la Koutroubis, dar acesta șutează peste poartă.


Minutul 33: Ocazie mare pentru FC Voluntari! Tudorie primește o pasă la marginea careului, se întoarce cu fața la poartă și trage slab, pe direcția lui Rîmniceanu, care respinge în corner.


Minutul 1: GOOOOOL Concordia Chiajna! Început perfect de meci pentru echipa lui Adrian Falub. Ivanovici centrează în careu către Bawab, fundașii Voluntariului resping, dar mingea ajunge la Grădinaru care trage puternic și deschide scorul, după 30 de secunde.


Minutul 1: Fluier de start!


Cu cinci runde înainte de încheierea sezonului din play-out-ul Ligii I Betano, FC Voluntari ocupă locul 11, cu 23 de puncte, la egalitate cu FC Hermannstadt, care se află pe poziție de baraj. Formația lui Cristiano Bergodi a început bine play-out-ul, cu trei victorii consecutive, însă rezultatele ulterioare au lăsat de dorit, iar echipa are emoții cu privire la evitarea retrogradării.
 
De partea cealaltă, Concordia Chiajna pare deja condamnată la fotbal în Liga 2 din sezonul următor. Trupa lui Adrian Falub a obținut o singură victorie în cele nou meciuri din play-out, înregistrând patru remize și patru eșecuri. Chiajna e ultima, cu doar 16 puncte, la șapte lungimi de locul de baraj.
 
În acest sezon, cele două formații din Ilfov s-au mai întâlnit de trei ori, iar de fiecare dată a avut câștig de cauză FC Voluntari, care s-a impus cu 4-0, 3-1, respectiv 2-1.
Publicat: 15 05. 2019, 23:09
Actualizat: 15 05. 2019, 23:10