FC Viitorul s-a reunit! Mircea Rednic a renunțat la doi fotbaliști și a chemat juniorii la echipă | VIDEO

FC Viitorul s-a reunit luni, 28 decembrie, pentru a începe pregătirea părții a doua a sezonului 2020 – 2021, după nici o săptămână de vacanță. 

Reunirea grupării din Ovidiu s-a reunit la baza sportivă a Academiei Gheorghe Hagi, iar Mircea Rednic a decis ca alături de jucătorii de bază să se prezinte și mai mulți juniori.

Elevii lui Mircea Rednic se vor antrena până pe 31 decembrie, iar apoi vor primi liber pe 1 decembrie, iar pe 2 ianuarie vor reveni la pregătiri.

FC Viitorul s-a reunit pentru a pregăti anul 2021

„După o singură săptămână de vacanţă, FC Viitorul Constanţa s-a reunit în această dimineaţă la Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi. Alături de cei care au încheiat prima parte a campionatului s-au aflat şi câţiva juniori din cadrul Academiei Gheorghe Hagi, dar şi doi dintre cei care au evoluat sub formă de împrumut la alte echipe în prima jumătate a sezonului: Gabriel Dănuleasa, Sabin Stănciulescu, Darius Grosu, Gabriel Buta, Alexandru Crivac, Constantin Grameni, Răzvan Tănasă şi Luca Andronache, Florian Haită, Paul Şerban, Răzvan Matiş”, se arată în comunicatul Viitorului.

FC Viitorul, primul antrenament după reunire

Asta nu e tot! FC Viitorul are programat și primul antrenament după reunirea care a avut loc luni, 28 decembrie. Prima ședință de pregătire a grupării din Constanța are loc azi, la baza de la Ovidiu.

„După efectuarea vizitei medicale, lotul pregătit de antrenorul Mircea Rednic va efectua în această seară și primul antrenament după reunire”, apare în comunicatul celor de la FC Viitorul.

FC Viitorul s-a despărțit de doi jucători

Mai mult, Mircea Rednic, antrenorul care a preluat banca tehnică a Viitorului după plecarea lui Ruben de la Barrera a decis să se despartă de doi jucători înainte de reluarea antrenamentelor. Adrian Stoian, fotbalist care mai avea contract cu gruparea patronată de Gică Hagi până în iunie 2021, și-a reziliat contractul după doar cinci meciuri în tricoul echipei de la malul mării.

Totodată, jucătorul spaniol Angel Martinez și FC Viitorul au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a contractului, după ce fundașul spaniol central a jucat în cinci partide pentru gruparea constănțenilor, patru în Liga 1 și una în Cupa României.

Publicat: 28 12. 2020, 16:24