Fanii Stelei sunt uimiți de schimbarea de atitudine a lui Gâlcă: „Oare chiar el a scris comunicatul?”

  • Nu au trecut nici 24 de ore de la conferința pe care Constantin Gâlcă a susținut-o miercuri, la ora 13:00, la stadionul din Ghencea, că antrenorul stelist a prezentat joi un comunicat care-i dezvăluie o atitudine total schimbată.

Comunicatul a fost postat pe pagina oficială de facebook a echipei Steaua, iar suporterii sunt indignați de schimbarea bruscă a lui Gâlcă în raport cu conducerea clubului pe care o acuzase că i-a adus jucători pe care nu i-a vrut la echipă și că niciunul dintre cei de la club nu iese în față să-i apere staff-ul. „Astea nu sunt cuvintele lui Gâlcă niciodată. E un text compus de către cei care au rolul să facă acest lucru, în numele lui și al clubului”, e de părere Andrei Alexandru Barbu, care a postat opinia lui chiar sub comunicatul antrenorului stelist.

Și alți fani îl aprobă: „Adevărat, așa e!” (Daniel Loghin), iar alții îi condamnă schimbarea de atitudine, așa cum o face Florin Botezan: „S-a întors la 180 de grade, slab caracter… Susține ce ai declarat, am auzit toți ce ai spus și nu s-a interpretat nimic. Nu ești de Steaua, s-a văzut în returul cu Ludogoreț, mai bine pleacă, să nu o comiți și în Europa League. Sunt și mulți suporteri care apreciază caracterul lui Constantin Gâlcă, dar îi reproșează că e „prea moale”.   

Ce a spus Gâlcă la conferința de presă:

„Mi-ar plăcea să fie cineva în club ca Mihai Stoica, să apere clubul. Sper să iasă cineva mai des și să vorbească, nu eu, ca antrenor. Să vină altcineva sau să iasă cineva din club”

„Când am venit la clubul Steaua era un alt doctor. I-am cerut lui Paligora să îmi facă un raport, să știu ce accidentări au avut și au jucătorii. Nu am primit, nimic, nimic. Dacă o dată nu mi se dă, nu mai cer de fiecare dată, dar după aceea a plecat… nu mă așteptam să plece. Eu i-am cerut. Poate n-a avut timp. Nu știu.”

„I-am spus lui Lemnaru că trebuia să vină un alt tip de atacant. S-au adus jucători și… (n.r. cineva din sală întreabă: „Adică vi s-au adus jucători peste capul dumneavoastră?”) Știu! V-am spus eu că i-am adus eu? V-am spus că sunt un om foarte direct și recunosc. Doar Breeveld e ce am vrut din cei trei jucători pe care i-am pus pe listă. Rusescu nu intra în discuție în acel moment, nu am zis că nu mi-l doresc. Nu îmi imaginam că… Apoi mi-au spus, da bă, vine. Încercăm să facem performanță cu ce avem”

Ce susține a doua zi, în comunicat:

„Nu l-am atacat pe președintele Valeriu Argăseală și nici nu pretind ca acesta să vorbească despre aceste aspecte, având multe alte probleme de rezolvat în viața de zi cu zi a Stelei”

„S-a interpretat greșit și discuția legată de medicul Radu Paligora, dându-se de înțeles că el ar fi plecat din cauza mea de la Steaua. El a plecat fiindcă acolo unde este acum câștigă mult mai bine și era normal, poate, să dea curs acelei oferte. Eu nu am spus că nu a vrut să-mi dea raportul respectiv, ci că nu a mai avut timp să o facă”

„În ceea ce privește transferurile de jucători și discuția legată de Breeveld, m-am referit la faptul că, dintr-o listă de trei mijlocași centrali pe care i-am avut în vedere, acesta a fost adus la club, ceea ce m-a bucurat. Am uitat să precizez, în conferința de presă, faptul ca și Luchin a fost dorit de mine încă din momentul în care i s-a pronunțat numele, fiindcă este un jucător polivalent și aveam nevoie de el. Legat de Papp, Rusescu și Bourceanu, ei nu se aflau pe lista de achiziții în prima fază fiindcă nu credeam că există posibilitatea de a-i aduce la Steaua, dat fiind faptul că aveau contracte foarte mari la cluburile lor. Sunt jucători foarte buni și m-am bucurat atunci când mi s-a spus că sunt șanse să-i aducem la Steaua”

 

 

 

Publicat: 12 09. 2014, 08:51
Actualizat: 12 09. 2014, 16:56