Fanii lui Dinamo, au bătut un nou record! ProSport a aflat numărul uriaș de bilete vândute pentru super amicalul cu Dinamo Kiev | EXCLUSIV

Suporterii lui Dinamo au bătut un nou record! Fanii s-au mobilizat fantastic pentru super amicalul cu Dinamo Kiev, iar ProSport a aflat că s-au vândut aproape 50.000 de bilete virtuale.

Cu două ore și jumătate înainte de startul partidei, fanii cumpăraseră 46.000 de tichete, multe dintre acestea fiind achiziționate azi, în ziua amicalului cu echipa lui Mircea Lucescu. Amicalul de gală pe care Dinamo îl va disputa în Ucraina, în compania echipei lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, ar urma să fie vizionat și de marele campion Vitali Klitschko, după cum a confirmat și Mario Nicolae. Fostul mare pugilist a devenit și el membru DDB.

Fanii lui Dinamo au cumpărat aproape 50.000 de bilete pentru amicalul cu Dinamo Kiev

Din informațiile ProSport, până în jurul orei 15:00 se vânduseră 46.000 de bilete pentru amicalul cu Dinamo Kiev, iar fanii sunt convinși că vor vinde peste 50.000 de bilete până la ora 17:00, atunci când va începe partida din Ucraina dintre echipa lui Gigi Mulțescu și formația antrenată de Mircea Lucescu.

Ultrașii speră să încaseze în jur de 300.000 de euro de pe urma amicalului de la Kiev, după cum a aflat ProSport. 

Banii vor fi folosiți pentru obținerea licenței, cel mai important obiectiv pentru următoarea perioadă.

Vitali Klitschko va asista la amicalul Dinamo Kiev – Dinamo București

Suporterii-acționari de la Dinamo au anunțat că au mai redus din datorii și mai au nevoie de 200 de mii de euro pentru obținerea licenței, iar acum la bugetul „câinilor” va contribui și Vitali Klitschko, fanii pregătindu-i deja acestuia cardul de membru DDB.

Noul membru DDB are în palmares 45 de victorii, din care 41 înainte de limită, și două înfrângeri. „Şi-a anunţat sosirea, chiar i-am pregătit tricoul special. Poate să facă şi un show la echipă”, a anunțat Mario Nicolae, conducătorul lui Dinamo.

Vitali Klitschko a fost campion mondial la categoria grea, în versiunea WBC. Marele sportiv din Ucraina a deținut centura timp de 8 ani, perioadă în care și-a apărat-o cu succes de 11 ori.

Publicat: 27 03. 2021, 16:01
Actualizat: 27 03. 2021, 16:58