Fabbrini a izbucnit în râs când a fost întrebat despre promisiunile lui Cortacero! Italianul și-a prezentat scuzele după dezastrul de la Botoșani

Diego Fabbrini si Jonathan Emanuel Rodriguez in meciul de fotbal dintre FC Botosani si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Municipal din Botosani, duminica 24 ianuarie 2021. © FOTO:Ionut Tabultoc/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 14 poze

Diego Fabbrini a declarat după eșecul de la Botoșani că a fost un adevărat dezastru pentru Dinamo. Italianul a izbucnit în râs când a fost întrebat despre promisiunile lui Pablo Cortacero.

„Câinii” au fost ca mielul la tăiat la Botoșani. Keyta a revenit cu o dublă în Moldova, după ce a ratat transferul în Turcia.

Jerry Gane a avut mari probleme de lot. În plus, Andrei Blejdea s-a rupt chiar înaintea partidei, iar primele informații despre starea lui nu sunt dintre cele mai bune.

Diego Fabbrini a izbucnit în râs când a fost întrebat despre promisiunile lui Cortacero: „Toată lumea va fi fericită!”

„A fost un meci dezastruos. Trebuie să ne prezentăm scuzele tuturor. Trebuie să ne gândim la meciul următor. Am jucat prost împotriva unei echipe bune. Am luat gol chiar în primul minut. Am avut câteva ocazii, noi nu am înscris.

Trebuie să uităm tot, această evoluție și să ne concentrăm la meciul următor.

(Despre promisiunile lui Cortacero – n.r.) Se vor rezolva și toată lumea va fi fericită (râde nervos – n.r.). Nu trebuie să vorbiți despre asta cu mine, trebuie să vorbiți cu clubul.

A fost o noapte rea pentru noi”, a declarat Fabbrini la Digi Sport.

ECHIPELE DE START

FC Botoșani: Hankic – Patache, Haruț, Șeroni, Țigănașu – E. Papa, J. Rodriguez, Ongenda – Al. Caia, Mawas, H. Keyta
Rezerve: Ed. Pap – A. Chindriș, Plămadă, Ed. Florescu, Toutouh, M. Roman I, Tîrcoveanu, Ashkovski
Antrenor: Marius Croitoru

Hamidou Keyta, golgeterul lui FC Botoșani, cu 9 goluri, a fost reprimit în lot, după ce a fugit din cantonament, în urmă cu două etape.

Dinamo: Eșanu – D. Sorescu, Bejan, Ehmann, A. Radu – G. Crețu, Al. Răuță, V. Achim, Fabbrini – Magaye Gueye, A. Blejdea

Rezerve: Al. Mitrovic – Puljic, Cl. Stan, I. Șerban, V. Borcea, Bani, Mihaiu, R. Moldoveanu, C. Măgureanu
Antrenor: Ionel Gane

Stadion: Municipal, Botoșani
Arbitru: Istvan Kovacs / Asistenți: Vasile Marinescu, Valentin Avram / Rezervă: Bogdan Dumitrache

Știu că Dinamo are nevoie de mulți bani. Vor intra acum 5 milioane de euro și vom mai face o mărire de capital în aprilie de încă 5 milioane de euro.

Cu două măriri de capital clubul va fi sănătos din punct de vedere financiar. Va trebui schimbată toată structura clubul. Iar cu DDB, ei își vor continua programul lor, dar ei nu vor putea niciodată să conducă Dinamo.
Pablo Cortacero

Publicat: 24 01. 2021, 22:17
Actualizat: 24 01. 2021, 22:25