EXCLUSIV | Vești proaste pentru Burleanu: „Oamenii își doresc o schimbare”. Lupescu a făcut pași importanți înainte de alegerile de la FRF

This browser does not support the video element.

Într-o intervenție la ProSport LIVE, Ionuț Lupescu, principalul contracandidat al lui Răzvan Burleanu, a oferit ultimele informații despre campania pe care o duce înainte de alegerile de la FRF. 

„Reacțiile sunt foarte bune. Oamenii participă la discuții, își doresc o schimbare și îmi dă mie încredere că am luat decizia corectă de a reveni în fotbalul românesc. Eu încerc să-i cunosc pe cei pe cre i-am întâlnit. Pe jumătate dintre ei îi cunosc, pe ceilalți nu. Sunt foarte multe diversiuni, că vreau să schimb, că vreau să nenorocesc pe toată lumea, dar după ce mă întâlnesc îmi spun că le-am schimbat impresia. Cred că i-am convins într-o mare măsură. În mare parte m-am întâlnit cu toți, în proporție de 98%.  Am acoperit sudul și vestul României, după care ne vom ocupa de Ardeal”, a declarat Lupescu la ProSport LIVE.

În această dimineață, ProSport a publicat în exclusivitate suma cheltuită de FRF pe salarii, în valoare de 5 milioane de euro. Eu cred că se poate prioritiza munca în federație. Eu am avut buget de salariu și mai mic, aveam 2.5 milioane e euro, aveam venituri mari, dar trebuie să vă structura federației, poate e suprastructurată federația. Poate se pot salva niște sume, care pot salva fotbalul românesc”, a adăugat Lupescu. 

„Încercăm să eliminăm play-off-urile din Liga 4 și să facem o Liga 3 mai consitentă, pentru că vrem să fie o ligă de amatori și atunci știm că și contractele vor fi de amatori. Dar trebuie să avem și terenuri bune. Și în Liga 2 e greu, dar se pot găsi soluții din partea federației, într-o ligă cu 20 de echipe”, a mai spus fostul internațional.

Publicat: 13 03. 2018, 10:35
Actualizat: 13 03. 2018, 13:38