EXCLUSIV | Vătăjelu, după retragerea lui Rosicky: „M-a luat sub aripa lui, e o legendă în Cehia, precum Nedved sau Baros!”. Fundașul speră ca într-o zi să evolueze pe noul „Oblemenco”

Thomas Rosicky (37 de ani) și anunțat oficial retragerea, miercuri, la capătul unei cariere de-a dreptul impresionante. „Micul Mozart” a început fotbalul la Sparta Praga, echipă pentru care a evoluat și ultima oară. Fundașul Bogdan Vătăjelu a fost coleg cu Rosicky în acest an la formația din capitala Cehiei. Într-un interviu acordat pentru ProSport, fostul jucător al Craiovei a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Rosicky, dar și despre șansele fostei sale echipe de a câștiga titlul în 2018.

„Rosicky a fost primul care m-a întâmpinat la Sparta. Echipa era plecată într-o deplasare și el rămăsese la Praga să se recupereze după o accidentare. M-a ajutat foarte mult să mă acomodez, m-a luat sub aripa lui, să spun așa. Este un caracter deosebit. Și atunci când nu jucam, venea și vorbea cu mine. Era ca un frate mai mare, dar nu numai pentru mine, pentru toți jucătorii.”

  • Rosicky a revenit acasă în 2016, după ce și-a încheiat contractul cu Arsenal. Zece ani a petrecut mijlocașul de porțelan pe Emirates. Adunat, a fost indisponibil pentru 990 de zile în cei zece ani petrecuți la Londra.
  • Tomas Rosicky a debutat la juniorii echipei Sparta Praga în 1997, iar după numai un an a debutat și pentru echipa de seniori.
  • E cel mai tânăr și în același timp cel mai bătrân jucător care a îmbrăcat tricoul echipei naționale la un Campionat European.

„Pot să spun că am avut o relație specială cu el. E o legendă în Cehia, precum Nedved sau Baros, jucători care au ridicat foarte sus ștacheta. Nimeni nu-l înjură pe stadion, toți suporterii îl aplaudă. Mi-a spus că am făcut o alegere bună când am decis să vin la Sparta, deoarce joacă an de an în cupele europene. Probabil că va rămâne în cadrul clubului, pentru că are foarte multă experiență.”

  • Sparta Praga ocupă locul cinci, după 16 etape, cu 28 de puncte. În acest sezon, Vătăjelu a adunat 12 jocuri pentru Sparta, reușind să marcheze un gol și să livreze patru pase decisive. Craiova l-a cedat pe fundaș în decembrie 2016, pentru 1,3 milioane de euro.
  • În total, Rosicky a evoluat la patru Campionate Europene (2000, 2004, 2012, 2016) și la un Campionat Mondial (2006)
  • A cucerit Bundesliga în 2002, cu Borussia Dortmund, iar cu Arsenal a câștigat două Cupe ale Angliei și două Supercupe.
  • În 2001, nemții plăteau 14,5 milioane de euro pentru Rosicky.
  • Pentru echipa națională a Cehiei a evoluat în 105 meciuri și a marcat 23 de goluri.

„Mă simt foarte bine aici. M-am refăcut după o accidentare și am început să joc titular meci de meci. Trebuie să revenim pe locurile de Europa în această iarnă, pentru că până acum n-am avut rezultate foarte bune. Mi-aș fi dorit să joc pe noul stadion din Craiova, dar nu regret că am plecat. Sper să am ocazia să joc cu echipa națională acolo. Nu mi-aș dori să revin din postura de adversar (râde). Cu acest public în spate, echipa se va bate la primele două locuri. Meci de meci, stadionul este plin. Și pe Extensiv veneau suporterii, dar acum cred că vor deveni echipa din Liga 1 cu cea mai mare asistență”

Craiova a disputat numai trei meciuri oficiale pe noul stadion, cu Juventus București, Viitorul și CFR Cluj, dar deja ocupă primul loc în clasamentul suporterilor din Liga 1, conform LPF:


Foto LPF

Publicat: 21 12. 2017, 19:01
Actualizat: 21 12. 2017, 19:03