EXCLUSIV | Varianta care ar arunca în aer Liga 1. Mircea Rednic la FCSB?!

Mircea Rednic a fost o variantă pentru FCSB, în urmă cu ceva timp, dar discuțiile dintre Becali și antrenor nu s-au concretizat. Între timp, „Puriul” a revenit în Liga 1 Betano, la Dinamo, dar a și plecat, din cauza problemelor de acolo. Este liber de contract, iar în cadrul emisiunii ProSpor Live, Dănuț Lupu a vorbit deschis despre o posibilă trădare a lui Rednic și un posibil contract cu FCSB.

Fostul jucător de la Dinamo crede că mutarea nu ar fi una anormală. Viața de antrenor te împinge și la astfel de decizii. Dar sunt enumerate două argumente care vor duce, cel mai probabil, la evitarea unei astfel de situații: „Nu m-ar surprinde. Poate doar fanii să-l țină pe Rednic să nu se ducă. Dar, până la urma urmei, e meseria lui de antrenor. Totuși îmi e greu să cred că îi va face Becali o ofertă lui Rednic„. Sunt vorbele lui Dănuț Lupu de la ProSport Live.

Mircea Rednic a plecat de la Dinamo din cauza unor probleme cu acționariatul și cu oamenii cu factor de decizie din club. În locul său a fost numit Eugen Neagoe, dar suporterii contestă cele întâmplate și vor ca „Puriul” să revină. Visul suprem al fanilor este ca Rednic să preia pachetul majoritar al clubului, de la Ionuț Negoiță. Acesta din urmă a recunoscut că a purtat și că va purta în continuare discuții cu Mircea Rednic, pentru cedarea a 51% din acțiuni. Prețul ar fi de 3 milioane de euro.

 

Publicat: 18 06. 2019, 14:09
Actualizat: 18 06. 2019, 14:10