EXCLUSIV | Un patron din Liga 1 îi cere lui Contra să îl titularizeze pe Burcă în meciul cu Norvegia. Mesaj și pentru Gigi Becali

Accidentările lui Vlad Chiricheș și Dragoș Grigore l-au făcut pe Cosmin Contra să îi convoace de urgență la echipa națională pentru partida cu Norvegia pe Andrei Burcă și Iulian Cristea. În acest moment, la lot, valizi pentru pentru centrul defensivei României mai sunt Nedelcearu și Rus, cei care au făcut pereche în apărare în meciul cu Feroe, după ieșirea lui Chiricheș. Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, echipa de la care Burcă s-a transferat la CFR Cluj, a vorbit pentru ProSport despre fostul său jucător.

„Îl cunosc foarte bine pe Andrei Burcă, iar eu când discutam cu Gigi Becali despre transferul lui Andrei la FCSB știam de ce tot insistam. Însă, până la urmă el a ajuns la CFR Cluj și uitați că de acolo a ajuns să joace în cupele europene, iar acum la echipa națională. Dan Petrescu a fost mult mai calculat și și-a făcut foarte bine temele. Sunt sigur că Gigi Becali regretă că s-a luat după Mihai Stoica și nu l-a adus în curtea lui pe Burcă. Eu i l-am propus lui Gigi, cum i-l propun acum atenției sale și pe Miron”, și-a început discursul Iftime.

„Contra trebuie să profite de calitățile lui Burcă, nu să îl cheme degeaba la națională!”

În continuare, Valeriu Iftime a dorit să îi transmită lui Cosmin Contra să se gândească foarte bine la posibilitatea titularizării lui Burcă pentru meciul cu Norvegia. „Eu nu sunt selecționer, dar Contra trebuie să îl bage titular pe Burcă cu Norvegia. La această oră, după ce Chiricheș s-a accidentat, Andrei este cel mai bun fundaș al României. Da, ați auzit bine! Este cel mai bun fundaș din lotul României chiar și la jocul aerian, iar meciul cu Norvegia o să fie unul de mare luptă.

Burcă nu va avea trac, deoarece el a jucat meciuri tari internaționale și pentru CFR. Eu zic că, dacă tot l-ai adus pe Burcă la națională, atunci trebuie să îl și bagi titular. Nu trebuie să îl aduci așa doar la număr. Nu am nimic cu Nedelcearu sau Rus, dar Burcă este mai bun ca amândoi pentru acest meci de mare luptă”,a spus Ifitime.

 

 

Publicat: 13 10. 2019, 12:00
Actualizat: 13 10. 2019, 12:07