EXCLUSIV | Prezența lui Tică Dănilescu în Ghencea a agitat apele la Steaua! Comandantul Bixi Mocanu reacționează: „Bârfitul este sport național!”

Fostul conducător al clubului roș-albastru și al celor de la Dinamo, Tică Dănilescu (70 de ani), este văzut în ultimul timp din ce în ce mai des în Ghencea, iar mutarea nu e pe placul unora dintre antrenorii Centrului de Copii și Juniori, centru condus de Ștefan Iovan. Întrebarea care se pune este: Ce salariu are Dănilescu, dar și trei dintre tehnicienii pe care acesta îi avea la școala sa de fotbal.

ProSport: Domnule Dănilescu v-ați întors în Ghencea? Sunteți văzut aproape zilnic aici…
Constantin Dănilescu:
Păi, unde vreți să fiu văzut dacă cei de la Steaua au preluat grupele de la școala mea? Este normal să mă duc aproape zilnic pentru că eu le-am dat celor de la Steaua, pe lângă grupele de copii, și trei antrenori. Acești antrenori sunt acum plătiți de Steaua. Am fost nevoit să transfer grupele la Steaua, deoarece începusem să pierd fotbaliști. Eu aveam grupe mai mult de minifotbal, iar când copiii treceau să joace 11 la 11 îi pierdeam. Așa că am decis să fac acest lucru.

Am petrecut clipe frumoase în fotbal

Și dumneavoastră nu sunteți plătit acum de CSA Steaua?
Sub nicio formă! Doar foștii mei antrenori sunt plătiți acum de Steaua.Eu nu sunt salariatul Stelei și nu am nicio funcție oficială la Steaua. Așa că, cei care se tot întreabă de mine, că pe ce bani sunt eu prin Ghencea, pot să stea liniștiți. Însă recunosc că mai stau vorbă cu Fane Iovan, cel care este șeful Centrului și chiar stăteam mai mereu de vorbă și cu Marius Lăcătuș, dar acum el a încheiat conturile cu Steaua și a plecat în Spania.

Nu aveți de gând să mai reveniți în fotbal?
Hai să fim serioși! Vremea mea a trecut! Pe 15 octombrie fac 71 de ani. Ultima oară când mi s-a oferit oficial posibilitatea să mă angajez la o echipă de fotbal a fost atunci când Marius Lăcătuș a dorit să mă aducă în conducerea secției lor de fotbal, dar nu am dorit nici atunci. Am petrecut clipe frumoase în fotbal, iar acum îi las să conducă pe copiii ăștia care au stat pe lângă mine și au învățat meserie. Mă refer la un Bălănescu de la Dinamo și la Cristi Tănase de la Chiajna.

Apropo de Lăcătuș, vă pare rău că nu a reușit să promoveze cu Steaua?
Marius este un alt copil al meu de suflet. El a făcut tot ce a fost posibil omenește, dacă avea 30 de ani să știți că era în stare să intre chiar și el pe teren doar ca echipa să promoveze. Însă i-a fost greu pentru că mulți nu au vrut să vină să joace la Liga 4, apoi la grupele de copii s-a pornit foarte repede, iar graba a cam stricat treaba. Dar ușor, ușor acum lucrurile revin pe făgașul lor normal. Din câte vâd se pun bazele unei academii foarte bune de fotbal. Cei de la CSA Steaua au început să lucreze din ce în ce mai bine. Însă sunt sigur că în acest an băieții de la prima echipă vor promova în Liga 3, iar eu le urez multă baftă.

„Bârfitul este sport național!”

Bixi Mocanu, comandantul CSA Steaua a vorbit și el pentru ProSport despre prezența lui Tică Dănilescu în Ghencea.

„La noi în România bârfitul este sport național. Nu știu exact cine îl bârfește pe nea Tică, dar vă spun eu că el nu este salariatul nostru și nu primește niciun ban de la Steaua. Este văzut la noi în Ghencea pentru că noi am preluat niște grupe de la școala dânsului de fotbal și am adus și trei antrenori de acolo. Atât!”, a încheiat Mocanu.

Publicat: 29 09. 2019, 12:00
Actualizat: 29 09. 2019, 12:58