EXCLUSIV | O lună fără Ilie Balaci! „Așa e topul celor mai buni, cum a zis Bărbulescu la voi, în ProSport: Dobrin, Marcel Răducanu și Balaci”

Acum fix o lună s-a stins din viață fostul mare fotbalist Ilie Balaci. Duminică, 21 octombrie, la doar 62 de ani, „Minunea Blondă” a suferit un stop cardio – respirator. Omul care a scris istorie pentru Craiova sau la echipa națională a fost apoi și un antrenor de succes, câștigând numeroase trofee în Zona Golfului ori în Africa. A fost îngropat cu onoruri militare, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar valoarea sa a fost recunoscută de toți cei din lumea sportului-rege.

Ilie Bărbulescu, o fostă glorie a Stelei, a alcătuit după dispariția lui Balaci un top trei al celor mai buni fotbaliști români ai tuturor timpurilor, iar Ioan Sdrobiș, antrenor ce a promovat jucători precum Cristi Chivu, Dragoș Grigore sau Vali Badea, a confirmat. „Vorba lui Bărbulescu, a facut el un clasament la voi, în ProSport, cu Dobrin, Marcel Răducanu și Balaci. Domnule, ei chiar au făcut ceva pentru fotbal. Cei mai buni…Am spus toată viața și o să spun până închid ochii, faptul că Gică Hagi a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști de la noi, dar nu numărul unu, numărul doi și așa mai departe.

Am recunosut valoarea lui tot timpul, dar, mă, Pele a rămas numărul unu în Brazilia, Maradona în Argentina și tot așa! Am cântărit în decursul anilor valoarea fotbaliștilor, iar Ilie Bărbulescu a vorbit cu multă greutate sufletească și profesională”, a spus Sdrobiș pentru ProSport.

Într-o intervenție la ProSport Live, Ilie Bărbulescu (61 de ani), câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, spusese: „Numele Balaci este foarte greu. Eu am făcut un clasament și am spus: Nicolae Dobrin, Marcel Răducanu și Ilie Balaci. Nu vreau să fiu răutăcios, asta este părerea mea. Am experiență în fotbal și așa văd eu lucrurile. Ilie și Marcel sunt acolo, cam la același nivel, dar Dobrin e detașat”.
 

 

Publicat: 18 11. 2018, 12:37
Actualizat: 18 11. 2018, 12:55