EXCLUSIV | „Lotul Nețoiu” varianta 2018! „Aș lua toată echipa Craiovei, mai puțin portarul”

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a anunțat că ar transfera toată echipa Craiovei, chiar dacă moldovenii s-au impus cu 2-1 în fața oltenilor în Liga 1 Betano, mai puțin portarul Pigliacelli. Goalkeeperul italian e printre cei mai buni din campionatul intern, dar elevii lui Ciobotariu l-au învins de două ori.

„I-aș lua pe toți de la Craiova la mine în echipă, mai puțin portarul. Nu știu dacă la golul lui Fabbrini putea să facă ceva, a fost un pic suprins, era în față, dar la golul lui Fulop cred că trebuia să-l țină cineva…

Fulop a plecat de lângă Mateiu, nu cred că e greșeala portarului sută la sută, mai ales că goalkeeperul a rămas și el câteva secunde să admire execuția lui Roman (n.red. – a pasat printr-o rabona de efect). La așa execuție rămâi o secundă cu gura căscată, așa a făcut și el, după aceea a văzut și golul”, a comentat conducătorul botoșănenilor la ProSport LIVE.

Declarația lui Iftime aduce aminte de episodul în care mai mulți jucători ai Craiovei au fost transferați în masă la Dinamo de către omul de afaceri Gigi Nețoiu. Mutarea s-a produs în 2001 și atunci unii ca Bărcăuan, Dan Alexa, Flavius Stoican, Ovidiu Burcă, Ciprian Danciu, Ștefan Preda, Cornel Frăsineanu sau Ștefan Grigorie au ajuns să joace în „Ștefan cel Mare”, în condițiile în care echipa olteană lupta atunci pentru titlu. Despre cele petrecute atunci și considerate una din marile trădări din fotbalul românesc a vorbit și fostul apărător Cosmin Bărcăuan la ProSport LIVE.

Publicat: 27 11. 2018, 16:22
Actualizat: 27 11. 2018, 16:23