EXCLUSIV | Gică Popescu a dat faliment. Școala de fotbal a fostului internațional a fost lichidată de tribunal

Școala de fotbal „Gică Popescu” a tras oficial obloanele după ce tribunalul a pronunțat falimentul acesteia. Tribunalul Dolj, Secția a II-a Civilă, a încuviințat în octombrie cererea de intrare în faliment a firmei care îi aparținea fostului internațional. Înființată în 2000, înainte ca fostul căpitan al tricolorilor să-și fi atârnat ghetele în cui, gruparea a produs o vreme jucători care au evoluat chiar în Liga 1, fără a rupe însă gura târgului.

Treptat, însă, pe măsură ce criza financiară a lovit România și, mai ales, afacerile din imobiliare ale fostului fotbalist, Școala de fotbal „Gică Popescu” s-a afundat în probleme financiare. Anul trecut, în iulie, gruparea patronată de Popescu a intrat în insolvență, cerând protecția tribunalului în fața creditorilor. Societatea „Baciului” acumulase datorii de 900.000 de lei, cea mai mare parte provenind din taxe și impozite neachitate la bugetul de stat.

Lucrurile au mers însă din ce în ce mai rău și, după ce Popescu a intrat la închisoare pentru alte ilegalități – 3 ani și o lună cu executare pentru înșelăciune în Dosarul Transferurilor -, Școala de fotbal n-a mai putut fi salvată.

După cum se arată în motivarea sentinței, administratorul judiciar a cerut falimentul pentru că, deși Gică Popescu își exprimase intenția de a propune un plan de reorganizare, acest document n-a mai fost elaborat și nici depus. Este destul de clar, după cum reiese și din textul pe care vi-l prezentăm mai sus, că această turnură a lucrurilor a fost cauzată de condamnarea lui Popescu. Administratorul judiciar a întocmit raportul în care constata absența planului de reorganizare în iunie, la trei luni după ce fostul fotbalist a fost încarcerat.

Șir interminabil de eșecuri și tragedii: afaceri falimentare, o condamnare cu executare, tatăl a decedat

Afacerile lui Gică Popescu s-au surpat cu repeziciune în ultimii ani. Complexul comercial „Doldora”, din cartierul Rahova, București, a dat faliment. Complexele imobiliare ridicate cu parteneri spanioli au fost lovite de criza izbucnită după 2009. Hotelul din Calafat a fost, de asemenea, închis. În acest context, candidatura la șefia FRF, unde era sprijinit de președintele de atunci, Mircea Sandu, părea colacul de salvare pentru „Baci”, care plănuia să-l aducă și pe Hagi, cu academia sa de fotbal, sub umbrela federației.

Pe 4 martie, însă, cu numai o zi înaintea alegerilor pentru funcția supremă la FRF, instanța l-a condamnat definitiv pe Gică Popescu la închisoare, iar fostul internațional n-a mai putut astfel să candideze. Alegerile au fost câștigate neașteptat de Răzvan Burleanu. Câteva încercări de a obține grațierea lui Popescu au eșuat. În urmă cu câteva luni, tatăl fostului mare fotbalist a decedat. Miercuri, Tribunalul a consfințit falimentul Școlii de fotbal „Gică Popescu”.

Primul 11 al jucătorilor formați de-a lungul timpului la Școala de fotbal „Gică Popescu”: Andrei Bădescu – Ionuț Stancu, Ovidiu Burcă, Ionuț Rada, Constantin Grecu – Ștefan Bărboianu, Lucian Filip, Ionuț Năstăsie, Adrian Stoian – Sabrin Sburlea, Vlad Morar

 

Publicat: 05 12. 2014, 10:01
Actualizat: 05 12. 2014, 14:20