EXCLUSIV | Doi patroni la CFR? Scenariul lansat de Dumitru Dragomir: cine ar „pompa” bani alături de Neluțu Varga

Dumitru Dragomir, ex-președinte al LPF, e convins că CFR, campioana Ligii 1 Betano, e condusă tot de Arpad Paszkany, cel care a finanțat oficial echipa până în ianuarie 2014.

„Părerea mea e că Paszkany e patronul celor de la CFR. El și cu băiatul ăsta, Neluțu Varga…Au bani amândoi, iar dacă patronii au, atunci și clubul are. De exemplu, la Steaua dacă nu mai are echipa bani, se apelează la Gigi Becali”, a spus Dumitru Dragomir la ProSport LIVE.

După plecarea lui Paszakny s-au vehiculat mai multe nume în privința celui care conduce CFR-ul. Oficial, Vasile Băgăcean a preluat pachetul majoritar de acțiuni la CFR după ce echipa a ieșit din insolvență, dar Ion Varga ar finanța echipa, existând și voci care susțin că de fapt totul e coordonat din umbră de către Paszkany.

În urmă cu două luni, Becali, finanțatorul FCSB-ului, a lansat o altă ipoteză: „De unde să aibă Neluțu Varga bani de fotbal? Neamțul ală are niște afaceri acolo. Neluțu Varga l-a ajutat, e partener. Ce, are Neluțu Varga 10 milioane? Copil ală e angajat la club. Are salariu acolo, 10.000 de euro pe lună, nu știu cât. Eu așa am aflat, că finanțatorul CFR-ului e un neamț care vrea să-și păstreze anonimatul. Neamțul dă bani, Neluțu l-a ajutat să facă niște afaceri în Cluj și au făcut niște bani împreună, niște milioane de euro. Și atunci omul a avut încredere. Mi-a spus cineva care e apropiat. Eu am avut încredere în ce a zis. Marian Copilu e angajat, că se pricepe omul la fotbal”.

Publicat: 24 09. 2018, 16:25
Actualizat: 24 09. 2018, 16:26