EXCLUSIV | De ce nu a ajuns Dan Petrescu pe banca naționalei: „Asta l-a determinat să rămână la Cluj”. Detalii din culisele negocierilor dintre CFR și FRF

Iuliu Mureșan a vorbit, la ProSport Live, despre negocierile purtate între CFR Cluj, Dan Petrescu și echipa națională. Președintele liderului Ligii 1 a dezvăluit că discuțiile nu au ajuns până la partea financiară, dar și că atmosfera din cadrul clubului a avut un rol determinant în decizia lui SuperDan de a rămâne în Gruia.

Petrescu a luat în calcul foarte serios posibilitatea de a deveni noul selecționer al României, iar negocierile cu FRF nu s-au împotmolit la bani, susține Iuliu Mureșan. Într-un anumit punct al discuțiilor, chiar și șefii din Gruia erau convinși că fostul fundaș dreapta va accepta propunerea federalilor și au căutat câteva variante de înlocuitor: „A fost de comun acord, nu e vorba că nu l-am lăsat noi. Au fost discuții multe, el a fost tentat să și meargă, a vrut să și rămână, era în cumpănă…Un rol foarte important l-am avut noi, cei din club, și jucătorii. La noi e o atmosferă de familie, chiar el spune că nu a mai întâlnit-o la alte echipe și asta l-a determinat să rămână. Nu a fost nicio excepție, toți am insistat să rămână.

Dan Petrescu are contract două sezoane cu CFR Cluj și nu-l vom lăsa să plece, pentru că l-am adus greu și negocierile au fost dure. E un antrenor important, cu care-ți poți atinge obiectivele, și ne era foarte greu să-l înlocuim. Ne-am gândit, la un moment dat, la înlocuitori, dar niciunul nu se putea ridica la nivelul lui.

Eu nu am participat la discuții, dar, din ce știu de la Dan Petrescu, nu s-a discutat de bani. Nici cu clubul, nici cu Dan Petrescu. S-a discutat doar dacă merge sau nu la echipa națională. A fost doar problema între club și echipa națională” a declarat președintele echipei din „Gruia”.

 

 
Publicat: 15 09. 2017, 17:28
Actualizat: 15 09. 2017, 17:29