EXCLUSIV | Contracandidatul lui Gino Iorgulescu la șefia LPF neagă legătura cu PSD! „Am terminat aceeași facultate cu Liviu Dragnea, dar…”

  • Președintele lui ACS Poli Timișoara, Sorin Drăgoi, a anunțat că-și va depune candidatura la șefia LPF. Oficialul clubului din Liga 1 a vorbit la ProSport Live despre programul cu care va candida și a negat orice implicare politică în decizia sa.

Sorin Drăgoi a vorbit despre munca depusă la ACS Poli Timișoara, club la care ocupă poziția de președinte. Acesta consideră că salvarea echipei de la retrogradare, în sezonul trecut, este un atu al său în lupta pentru șefia LPF: „Da, sunt in București, sunt în drum spre Ligă. Consider că sunt persoana potrivită pentru a face o schimbare în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal și în fotbal în general. Am un an jumatate de când am preluat Timișoara, ne-am salvat anul trecut de la retrogradare chiar daca am pornit depunctați”.

Contracandidatul lui Gino Iorgulescu a lăudat modul în care a fost gestionată echipa la nivelul conducerii în sezonul 2016-2017: „Raționamentul meu este simplu. Ca să fii un manager de spital bun nu trebuie să fii doctor. Am tangențe cu lumea fotbalului, dar eu consider că pentru a gestiona un ONG cum este Liga, trebuie un management bun. Am văzut ce înseamnă ajutorul dat de liga anumitor cluburi. Contractul pentru drepturile TV a fost stabilit în urma unor licitații. Tot ce pot promite este o licitație ulterioară, care se va face corect și transparent. Nu pot promite lucruri pe care nu le pot realiza. Dacă am reușit la un club precum Poli Timișoara, plecând de pe ultimul loc, să atrag împreună cu echipa de manangement 550.000 euro într-un an, sunt convins că la LPF sunt cu totul alte sume”.

Ultimele informații din presă susțin că Sorin Drăgoi este susținut politic pentru a ajunge șeful LPF, lucru infirmat de oficialul lui ACS Poli Timișoara: „N-am niciun sprijin, nu fac parte din niciun partid politic. Am spus în diferite interviuri pe care le-am dat, am terminat aceeași facultate cu Dragnea, dar nu interacționăm. Ca să poți participa, prima oara trebuie sa te înscrii. Am facut un program pe care astăzi îl voi depune, este o condiție esențială în dosarul de candidatură. Eu cred, în urma discuțiilor cu colegii de la cluburile de fotbal, că este un program corect și cinstit care va atrage sponsori și se vor face acțiuni de marketing care vor crește sumele de bani acordate cluburilor. M-aș hazarda să spun acum ca am un anumit număr de voturi. În schimb vreau să mă întâlnesc cu toți președinții cu care nu m-am vazut până acum și să le prezint programul meu”.

Publicat: 05 10. 2017, 07:58
Actualizat: 05 10. 2017, 07:59