EXCLUSIV | Ce lovitură a dat Hagi! „Regele” și „tunul” verii: și-a luat atacant de la Bayern Munchen

This browser does not support the video element.

Gică Hagi investește în continuare în viitor. Acum l-a transferat pe Filip Ilie, fiul fostei tenismene de top a României, Ruxandra Dragomir. Puștiul de 16 ani joacă pe postul de atacant, a participat alături de echipa U17 a celor de la Bayern Munchen la un turneu, dar părinții au preferat ca el să rămână în România deocamdată. Astfel, el e legitimat acum la clubul lui Gică Hagi.

„Filip e monitorizat în continuare, a fost la un turneu alături de echipa U 17 a lui Bayern Munchen, dar am avut o discuție cu Gică Hagi și ne-am decis să rămână încă lângă noi, sub supravegherea atentă a Academiei Hagi”, a spus Ruxandra Dragomir la ProSport LIVE.

Fosta tenismenă a continuat: „A semnat cu Viitorul lui Gică Hagi. Am considerat că e mai bine aici decât în campusul lui Bayern Munchen. Hagi știe foarte bine ce are de făcut atunci când vede potențial…nu știu dacă l urmărea de mult timp, dar tot ceea ce știu e că Filip e un atacant bun, iar antrenorii și specialiștii văd că are valoare. E foarte mic, abia a făcut 16 ani și e mai bine să-și termine școala în România și să fie la o academie foarte bună”.

„Am rămas plăcut impresionată de ceea ce am văzut la Academie. Nu fusesem niciodată acolo..terenurile de fotbal, tot. Deși, infrastructura…Hagi nu e sprijinit deloc, nu are nici canalizare, e singur, nu l ajută nimeni. Depune mult efort financiar și sufletesc„, a mai spus Ruxandra Dragomir la ProSport LIVE., completând că fiica sa, Diana, în calcă pe urme: „Are 12 ani. La anul va juca în turnee pentru cei de 14 ani și a câștigat mai multe competiții. Acum suntem în Polonia la un un turneu. Vom vedea ce ne rezervă viitorul”.

Fiul Ruxandrei Dragomir-Ilie, Filip Ilie, a fost cooptat de Bayern Munchen pentru turneul amical Sukuzi Cup, desfășurat la Budapesta.

Ruxandra Dragomir, mama lui Filip Ilie, are în palmares șapte turnee de simplu și opt de dublu câștigate în circuitul ITF. În 1990, ea a debutat în circuitul profesionist și în 1996 a câștigat primul turneu WTA de simplu, la Budapesta. Au urmat alte trei victorii, la Karlovy Vary și Pattaya City, în 1996 și la Rosmalen, în 1997. De asemenea, în palmaresul ei mai figurează cinci titluri la dublu: 2001 – ‘s-Hertogenbosch, 1997 – Praga și Varșovia; 1995 – Bournemouth; 1994 – Palermo. Cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam a fost calificarea în sferturile de finală la Roland Garros, în 1997. Ruxandra Dragomir a jucat 47 de partide (28 la simplu și 19 la dublu) în Cupa Federației, dintre care a câștigat 30 (21 la simplu și 9 la dublu).

În august 1997, a ocupat locul 15 WTA la simplu, iar în luna următoare a fost pe locul 21 la dublu, acestea fiind cele mai bune clasări din cariera ei. A participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992, Atlanta – 1996 și Sydney – 2000. Ruxandra Dragomir a câștigat aproape 1,9 milioane de dolari ca jucătoare de tenis

 

 

 

Publicat: 20 08. 2018, 13:54
Actualizat: 20 08. 2018, 15:30