EXCLUSIV | Blocat la FCSB! Situația inedită a mijlocașului adus din ambiție de Becali: „Trebuie să fie despăgubit ca să plece”

Hristo Zlatinski (34 de ani) este legat de FCSB și nu poate pleca în orice condiții. Dragoș Boboc, impresarul fotbalistului, a declarat pentru ProSport că mijlocașul are o situație mai complicată, iar plecarea de la vicecampioana Ligii 1 Betano ține de respectarea anumitor termeni. Problemele au apărut din pricina faptului că Zlatinski a evoluat deja pentru două echipe în acest sezon.

Bulgarul poate rupe contractul cu FCSB, doar dacă prinde un transfer într-un campionat care începe acum sau dacă Becali îl dă afară. A doua variantă nu pare a fi pe placul omului de afaceri, care ar fi nevoit să-i dea toate salariile rămase din contract. „Zlatinski rămâne la FCSB pentru că nu are cum să joace în altă parte…poate într-un campionat care ar începe acum, în ianuarie, pentru că a jucat deja pentru două echipe.

Are posibilitatea să plece și într-un alt mod, dacă îl dă domnul Becali afară. În acest caz, Zlatinski trebuie să fie despăgubit cu banii pe care îi mai are de luat din salariile rămase„, a declarat Dragoș Boboc pentru ProSport.

  • 10.000 de euro lunar câștigă Hristo Zlatinski la FCSB

Zlatinski a ajuns la FCSB în vara lui 2018, dar nu a prins mai mult de 5 partide. Totuși, patronul FCSB-ului a ajuns la concluzia că bulgarul nu se poate integra în echipă și anunța că vrea să renunțe la el: „Nici n-ai cum să-l dai. O să-i dau niște bani, dar nu mai are unde să se ducă. Nu știu, poate prin Arabia, ceva„, spunea Becali în decembrie 2018, pentru DigiSport.

Mihai Stoica recunoștea că transferul mijlocașului bulgar a fost făcut de Becali, după ce a aflat că e dorit de Dinamo: „Gigi aduce ce jucători vrea la Steaua. Așa a fost și cu Zlatinski. Mi-a spus, băi, îl iau ca să nu-l transfere Dinamo! Țineți mine, era chestia aia cu Dan Nistor. Mi-a spus, nu vreau să-l ia Dinamo! Poftim, l-am luat pe Zlatinki, mi-a spus Gigi„.

 

 

 

 

 

Publicat: 28 01. 2019, 14:56
Actualizat: 28 01. 2019, 15:22