Eugen Trică, cumpătat după victoria din FC U Craiova – CS Mioveni: „Nu pot să fiu liniștit! Deocamdată, nu am realizat nimic!”

Eugen Trica in meciul de fotbal dintre FC U Craiova si Rapid Bucuresti, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, luni19 aprilie 2021. © FOTO:Catalin Ciupureanu/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FC U Craiova a învins-o pe CS Mioveni, 4-2, în etapa 6 din play-off-ul Ligii 2. La finalul meciului, Eugen Trică, antrenorul formației oltene, a avut un discurs cumpătat.

În următorul meci din campionat, FC U Craiova va juca, în deplasare, contra celor de la ASU Poli Timișoara. Partida va avea loc vineri, 7 mai, de la ora 18:30.

FC U Craiova se află pe primul loc din play-off, cu 49 de puncte.

Eugen Trică, cumpătat după victoria din FC U Craiova – CS Mioveni

Deși echipa sa a reușit să se impună de o manieră categorică, Eugen Trică a avut un discurs cumpătat, la finalul meciului. Acesta face apel la calm, având în vedere că FC U Craiova nu a promovat încă în Liga 1.

„Sunt foarte fericit pentru cele trei puncte. Am întâlnit poate una dintre cele mai bune echipe din Liga 2. O echipă bine organizată, care știe ce vrea, cu jucători foarte talentați. A fost un meci greu. Am primit un gol în minutul 3. Eu spun că artizanul victoriei este echipa, dar artizanul o să-l numesc pe Mogoșanu că a apărat acea situație a lui Blănaru. Dacă se făcea 2-0, nu știu dacă puteam să mai întoarcem. Îi felicit pe băieți pentru reacția pe care au avut-o după ce am primit gol. Până la urmă, să nu îl mâniem pe Dumnezeu, totul a ieșit cum ne-am dorit.

Legat de promovare, șansele au crescut la 55-60 la sută. Mai sunt patru partide de disputat, 12 puncte în joc. Nu a depus armele nici Mioveniul, Rapidul joacă mâine și Csikszereda are șanse. Până nu vom deveni matematic campioni, nu pot să fiu liniștit.

Noi ne uităm doar la noi. Nu mă uit la ce face Rapidul. Dacă vor câștiga, bine, dacă nu, la fel. Campionatul se joacă, încă nu e nimic terminat. Jucătorii sunt foarte motivați. Hora bucuriei am făcut-o și după meciul cu Rapidul, am făcut-o și azi. Dacă ne ajută Dumnezeu să intrăm cu aceeași atitudine la Timișoara, probabil o să o facem și acolo. Cam asta se întâmplă la noi la Universitatea Craiova. Trebuie să fim precauți. Orice meci trebuie să îl jucăm foarte bine. Trebuie să le luăm pas cu pas. Deocamdată, nu am realizat nimic”, a declarat Eugen Trică, la finalul meciului cu CS Mioveni.

Publicat: 30 04. 2021, 23:16
Actualizat: 30 04. 2021, 23:19