Emmanuel Culio, în lacrimi după victoria cu Universitatea Craiova. „Această victorie este pentru soția mea!” Pronostic pentru meciul din Cupa României

Emmanuel Culio (38 de ani) a izbucnit în lacrimi la finalul meciului câștigat de CFR Cluj pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 1-0.

După ce CFR Cluj s-a impus pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 1-0, Emmanuel Culio a ținut să îi dedice victoria soției lui. Tânăra s-a luptat cu o boală cruntă o bună perioadă de timp, iar după ce s-a vindecat argentinianul a acceptat propunerea ardelenilor.

Emmanuel Culio a explicat de ce a revenit la campioana României și le-a transmis suporterilor din „Gruia” că nu a venit la CFR Cluj ca să fie în vacanță.

Emmanuel Culio, în lacrimi după victoria cu Universitatea Craiova

Mai mult, Emmanuel Culio a dat și un pronostic pentru meciul din Cupa României pe care CFR Cluj îl va juca împotriva Universității Craiova.

„A fost un șoc, echipa a jucat foarte, foarte bine. Am fost sunat, am avut o  problemă cu familia mea. Acum, că totul e bine, eu le-am zis că vin înapoi. M-a sunat patronul, m-a sunat multă lume să vin înapoi. Sunt foarte fericit că familia este bine. Această victorie este pentru soția mea, pentru familie. Simt că pot să mai joc, simt că am venit înapoi să joc, nu să am vacanță aici. Nu contează trecutul, sunt foarte bine.

A fost o victorie mare azi, împotriva unei echipe care se bate pentru campionat. Se marchează din nou din fază fixă, specialitatea casei. Și a fost foarte important că nu am primit gol în această seară. Eu cred că în meciul din Cupă va fi la fel. Tot timpul a fost așa, echipa a avut mentalitatea de a câștiga. Îmi voi încheia cariera aici”, a spus Emmanuel Culio la finalul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-0.

Publicat: 20 09. 2021, 23:20
Actualizat: 20 09. 2021, 23:33