Emil Săndoi a cedat nervos după eșecul cu CFR Cluj. „Costache mai avea puțin și fugea cu mingea la subraț!”

Meciul de fotbal dintre echipele Chindia Targoviste si CFR Cluj din etapa a XVIII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata, 4 decembrie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Chindia Târgoviște a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-1, în etapa a 18-a din Liga 1, sezonul 2021 – 2022, iar Emil Săndoi a cedat nervos la finalul partidei.

Emil Săndoi a acuzat din nou arbitrajul de care a avut parte de echipa sa și a transmis că „centralul” Radu Petrescu ar fi trebuit să anuleze golul marcat de Billel Omrani și a explicat de ce.

Antrenorul celor de la Chindia Târgoviște este de părere că Valentin Costache a făcut henț înainte ca Billel Omrani să înscrie singurul gol al partidei.

Emil Săndoi a cedat nervos după eșecul cu CFR Cluj

Totodată, Emil Săndoi și-a taxat și jucătorii după eșecul cu CFR Cluj deoarece consideră că aceștia au început „destul de exitant partida”.

„Cred că am început destul de ezitant partida, cu puțină teamă, gândindu-ne ce adversar avem în față. Dar am crescut, ușor, ușor în joc și am avut două reprize diferite. În prima repriză, CFR-ului a gestionat bine jocul. A doua repriză a fost cu un plus pentru noi.

Asta mă nemulțumește… toate meciurile cu echipele importante le-am pierdut la mustață. Și cu FCSB, și cu Craiova, și astăzi, am fost foarte aproape de un rezultat pozitiv. Mi-e greu să vorbesc de problemele de arbitraj, dar mă duce gândul și la asta. Uitați-vă la captura imaginii de la golul CFR-ului de astăzi. La Costache… mai și glumim, mai avea puțin și fugea cu mingea la subraț. De ce să se judece în alt fel? Nu știu, chiar am stat de vorbă cu Dan Petrescu, pentru că îl apreciez foarte mult. Și el a zis că e posibil să fi fost două lovituri de la 11 metri pentru ei. Dar cred că la faza golului trebuia acordat henț. N-am vorbit cu Radu Petrescu, ce să mai vorbesc? Dacă am fi avut VAR, Chindia avea șase-șapte puncte mai mult, asta e părerea mea și nu poate să mi-o schimbe nimeni.

Ăsta e adevărul, se strâng meciuri. Analiza greșelilor o să o facă persoane autorizate. Mă doare și îi doare și pe jucători. Stăm cu un stres în plus, era altceva dacă aveam acum 25 de puncte. E normal să plătim pentru greșelile noastre, dar cred că n-ar trebui să plătim și pentru alte greșeli. Sper să se încheie! Legea compensației nu există pentru noi. Din acest campionat, echipa cea mai dezavantajată este de departe Chindia Târgoviște”, a spus Emil Săndoi.

Publicat: 04 12. 2021, 19:06
Actualizat: 04 12. 2021, 19:07