Elevii lui Flavius Stoican promovează abonamentele pentru noul sezon competițional. Costuri minime de 70 de lei pentru accesul la toate meciurile „câinilor”

  • Fotbaliștii dinamoviști sunt încrezători ca fanii vor fi din nou lângă echipă în acest campionat. Aceștia au etalat noile carduri ce permit accesul la toate partidele din noul sezon competițional 

Jucătorii lui Dinamo promovează noile carduri care sunt oferite posesorilor de abonamente pentru sezonul competițional 2014-2015. Dacă Elton, Boubacar, Miranda și Rotariu s-au lăsat pozați de către fotograful clubului, Matei, Bilinski și Rus, căpitanul echipei, au preferat să fie imortalizați în timp ce își fac un selfie. Prin această campanie, fotbaliștii „câinilor” încearcă să atragă din nou fanii dinamoviști către stadion. Fotografiile vor fi postate pe pagina oficială de Facebook a clubului.

În sezonul trecut, partidele cu Steaua și Petrolul Ploiești au strâns peste 20.000 de suporteri în tribunele Arenei Naționale. De asemenea, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, s-au adunat peste 10.000 de fani la meciurile cu Ceahlăul și Viitorul, iar clubul „roș-alb” a avut a treia medie ca asistență din totalul de 18 echipe din Liga1.

GALERIE FOTO | Jucătorii dinamoviști promovează abonamentele pentru noul sezon competițional

Prețuri între 70 și 600 de lei

Miercuri, 2 iulie 2014, Dinamo a scos la vânzare abonamentele pentru noul sezon. Clubul a emis pachete care sunt valabile atât pentru partidele care se vor disputa pe arena din șoseaua Ștefan cel Mare cât și pe Arena Națională.  Ca și în sezonul trecut, meciurile cu importanță în vederea obiectivelor stagionale se vor juca pe cel mai mare stadion al țării. Abonamentele pot fi folosite la toate disputele oficiale organizate de către clubul bucureștean, în această categorie intrând atât Liga1, Cupa României dar și Cupa Ligii sau amicalele. Copiii cu vârste până în șase ani sunt privilegiați deoarece au acces gratuit în condițiile în care sunt însoțiți de un adult.

Un tichet pe întregul sezon în peluză, indiferent că este „Peluza Cătălin Hâldan” sau „Peluza Sud”, costă 70 de lei. În schimb, dacă un suporter dorește să își achiziționeze un abonament la tribuna a-II-a trebuie să scoată din conturile personale între 140 și 200 lei. Cel mai scump „season ticket” este cel de la Tribuna I VIP, 600 de lei.

*sursă foto: Octavian Cocoloș, fotograf FC Dinamo București

 

 

 

 
Publicat: 03 07. 2014, 14:14
Actualizat: 03 07. 2014, 14:19