„A avut cel mai mare impact în cariera mea!”. Edi Iordănescu, elogiat de un fost elev

Edward Iordanescu vrea sa l transfere la cfr pe Marius Marin
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Ropotan a vorbit la superlativ despre Edi Iordănescu, actual antrenor la CFR Cluj. Acesta a lucrat cu tehnicianul ardelenilor în perioada petrecută la Pandurii Târgu Jiu.

În cariera sa, Adrian Ropotan a fost pregătit de antrenori galonați, cum ar fi Mircea Rednic, Dan Petrescu sau Walter Zenga.

Însă, fotbalistul spune că cel mai mult s-a atașat de Edi Iordănescu.

Edi Iordănescu, elogiat de Adrian Ropotan

Jucătorul, în vârstă de 34 de ani, l-a lăudat pe actualul antrenor de la CFR Cluj și a mărturisit că a fost tehnicianul care a avut cel mai mare impact în cariera sa.

„E foarte bun, este un antrenor complet.

Cel mai mult m-am atașat de Edi Iordănescu. A avut cel mai mare impact în cariera mea, asupra mea, deși am fost antrenat de Rednic, Petrescu, Zenga. A știut să vorbească mai mult cu noi, a fost și apropiat de vârsta noastră.

E foarte bun, din toate punctele de vedere, tehnic, tactic, știe să vorbească cu tine. Le combină pe toate, iar asta îl face un antrenor complet. Mi-a plăcut că el gândea pentru tot staff-ul lui, nu doar pentru el. Trebuia să le fie bine tuturor”, a declarat Adrian Ropotan, pentru Antena Sport.

Adrian Ropotan a dezvăluit cum a scăpat fără să fie bătut de fanii lui Dinamo, după episodul „Steaua e numai una”

Adrian Ropotan (34 de ani) a comentat în legătură cu evenimentul care a avut loc în 2008, atunci când a fost surprins alături de Cristi Pulhac și Gabi Torje cântând celebra melodie „Steaua e numai una”.

Mai mult, fostul fotbalist al lui Dinamo și-a amintit cum a scăpat de furia fanilor lui Dinamo și recunoaște că spera ca suporterii din „Ștefan cel Mare” să nu-l recunoască.

„Era meciul cu FC Argeş, parcă! Era o ceaţă nebună. Am zis, bă, am scăpat, nu prea mă văd ăştia pe aici, nu prea mă înjură aici. Era antrenor domnul Mircea Rednic şi m-a şi schimbat în minutul 70 şi ceva. Şi au început. Am luat-o aşa frumos pe lângă teren. Mi-am luat drumul mai lung, dar nu prin faţa galeriei. Dacă o iau, o iau de la persoanele care nu prea sunt aici. Până am ajuns la tunelul de la vestiare, aveam frigiderul plin. Dacă ne raportăm la momentul de faţă e o chestie amuzantă.

E o perioadă din viaţa mea care a trecut, o să o povestesc copiilor, nepoţilor. Am în minte acum toată acţiunea. Era cu un aparat de fotografiat. Era iubita unui invitat. Nu am realizat că suntem filmaţi. Am zis, bă, stăm în casa omului, nu are ce să se întâmple. Am zis că putem să ne dăm arama pe faţă. S-a cântat, dar a fost o glumă. A fost pus şi o manea cu Dinamo. Unii cântau, alţii nu cântau că erau muţi. Erau puţin ameţiţi”, a mai spus Adrian Ropotan.

Publicat: 17 03. 2021, 16:33
Actualizat: 17 03. 2021, 16:35