Edi Iordănescu are planuri mari după victoria cu Dinamo și o amenință pe FCSB: „Sper să avem o forță și mai mare!”

edi iordanescu primul meci la cfr cluj
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj este de neoprit sub comanda lui Edi Iordănescu, după ce ardelenii au bătut cu 2-0 și pe terenul lui Dinamo, dar tehnicianul are pretenții și mai mari de la jucători.

Iordănescu are un parcurs perfect în Liga 1 de la revenirea în Gruia și crede că succesul cu Dinamo, venit după victoria cu FCSB (2-0), nu poate fi contestat de nimeni.

Partida dintre Dinamo și CFR Cluj a fost LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.

Edi Iordănescu se gândește la titlu după victoria cu Dinamo: „Sper să avem o forță și mai mare!”

„Sunt trei victorii cu două goluri diferență toate, fără gol primit. Nimeni nu poate să conteste victoria. Am făcut ce trebuie în prima repriză. Adversarul nu avea presiune. Am avut trei deplasări, plus FCSB acasă. Ieșim foarte bine. Să ne găsim energia și să producem un rezultat pozitiv și în ultimul meci”, a fost mesajul lui Edi Iordănescu, pentru jucătorii din Gruia.

Tehnicianul a dezvăluit de ce n-a ezitat și a preluat-o pe CFR Cluj într-un moment extrem de dificil: „Am făcut multe schimbări și am crezut că putem să ne pierdem reperele. În repriza a doua am redus consumul de energie și am arătat maturitate. Avem jucători valoroși, de asta am acceptat propunerea, am crezut în acest grup. Vrem să recuperăm și în ultima etapă și să intrăm în cursă pentru un nou titlu”.

Iordănescu este cu gândul și la marele meci dintre Universitatea Craiova și FCSB, mai ales că ardelenii vor juca împotriva oltenilor, în ultimul meci oficial din acest an: „Așteptăm și meciul de mâine, monitorizăm și adversarul, e un derby. Să găsim energia și să refacem. Mai e un pas, iar din primăvara sper să avem o forță și mai mare. Vreau și mai multă posesie, mai multă eficiență în fața porții”.

Publicat: 17 12. 2020, 22:59
Actualizat: 27 12. 2020, 00:13