Edi Iordănescu a confirmat ProSport: „Au venit anumite propuneri!” De ce a refuzat-o pe Astra

Edi Iordănescu a refuzat-o pe Astra și a confirmat ProSport, care a scris că tehnicianul a avut oferte tentante din străinătate.

Fiul lui Anghel Iordănescu „a crezut până în ultimul moment” că o să ajungă la Astra și a lăsat de înțeles că problemele financiare au cântărit decisiv în hotărârea pe care a luat-o. ProSport a scris că două echipe din Grecia, unul din Cipru și încă unul din Arabia Saudită au sperat să-l convingă pe Iordănescu, însă nu au avut succes.

Cu Eugen Neagoe pe bancă, Astra se pregătește de restanța cu Dinamo, meciul ultimelor clasate din Liga 1.

Edi Iordănescu a confirmat ProSport: „Am vrut să plec afară! Am crezut până în ultimul moment că o să ajung la Astra”

„Sincer, să fiu, și eu am crezut până în ultimul moment că o să ajung la Astra. Eu am spus că după ce mi s-a terminat contractul cu Gaz Metan, am vrut să plec afară, dar piața a fost rigidă cu această pandemie. N-a venit oferta pe care o așteptam! Cel mic a venit pe lume acum trei zile și am considerat că trebuie să fiu mai aproape de familie. Așa că am așteptat nașterea copilului și să fiu apoi deschis la discuții. Am ratat botezul băiețelului cel mare pe vremea când eram la Steaua! Au venit anumite propuneri, iar ProSport a scris echipele cu care am negociat. Am fost mereu deschis. A venit și propunerea de la Astra. Am luat-o în serios, mai ales că e acolo și Dani Coman. Mereu s-a luptat pentru condiții, colaborarea a dus la o prietenie. Trebuie să-i treacă supărarea și să treacă mai departe.

 

Bogdan Mara a fost al doilea motiv pentru care am vrut să merg la Astra și, nu în ultimul rând, grupul de jucători. Am participat la formarea multora dintre ei și chiar la debutul lor. Astra are toată forța să revină. S-au întâmplat niște lucruri și am luat în ultima clipă decizia să nu mai merg. Chiar în ziua în care băiețelul meu s-a născut, am fost la o întâlnire cu ei și i-am refuzat. Eu deja anunțasem că sunt dezamăgit. Am onorat discuția și am clarificat lucrurile. Am simțit încredere din partea lor, dar în fotbal sunt momente și momente. Mi-am dat seama că nu pot să urc cu echipa acolo unde mi-aș fi dorit”, a spus Edi Iordănescu, la Digi Sport.

Edi Iordănescu, avertisment pentru Astra: „Îi va fi foarte greu să ajungă în play-off!”

Tehnicianul crede că Astra are șanse minime să prindă play-off-ul în Liga 1, dar a ținut să-l laude pe Eugen Neagoe, ajuns pe banca giurgiuvenilor, după cum a scris ProSport.

„Am construit echipe de la zero, am intrat cu ele în play-off, dar Astrei îi va fi foarte greu să ajungă acolo. Nu mi-a fost teamă de partea sportivă, chiar dacă echipa e pe ultimul loc de etape bune. Presiunea însă mă ajută, e o provocare și asta mă ajută la dezvoltarea profesională. Sunt lucruri care persistă acolo. Echipa a pus un alt antrenor, sunt convins că Eugen Neagoe o să facă lucruri bune acolo. Eu am fost drept și loial cu Dani Coman, am făcut lucruri frumoase împreună. Eu eram pregătit mental să aștept iarnă, am spus pas unor oferte din străinătate și am discutat cu Astra.

Eu nu mă consider un om dificil, dar mă ghidez după valori și principii. Am mers la Mediaș, care era în isolvență, Pandurii la retrogradare, iar Astra cu cel mai mic plafon salarial din istoria clubului. Când ai datorii, e greu să lucrezi cu jucătorii, să dea randament. Am demonstrat că în condiții grele am putut să construiesc echipe, să intru cu ele în play-off. Vreau să am șansa să mă bat pentru trofee, am peste 150 de meciuri ca antrenor în Liga 1. Până pe ultima sută de metri, am fost convins 90% că voi merge la Astra. Știam în linii mari ce dificultăți voi avea, am crezut până în ultima clipă că alegerea va fi corectă. Astra are nevoie ca patronul să fie aproape, iar echipa poate să aibă rezultate bune și fără mine”, a mai afirmat Edi Iordănescu.

„Edi este un antrenor cu care aș fi vrut să lucrez, am lucrat împreună într-o perioadă scurtă și la CFR. Sunt covins că vom reuși în echipa asta, cu Dani (n.n. Dani Coman) și Eugen (n.n. Eugen Neagoe). Eu vreau să cred în acest proiect. Neagoe a acceptat foarte repede, am bătut palma în zece minute”, a spus Bogdan Mara, prezent în studio.

Publicat: 13 11. 2020, 20:14
Actualizat: 13 11. 2020, 20:26