Edi a luat cuvântul! Iordănescu, mesaj care „răstoarnă” cuvintele lui Gigi Becali, după ce a fost anunțat ca „99% viitorul antrenor FCSB”

Edi Iordănescu (40 de ani) a reacționat, pe pagina sa de Facebook, după ce Gigi Becali (60 de ani) a anunțat că „99% Edi va fi antrenorul FCSB„. Fiul lui Anghel Iordănescu i-a transmis un mesaj indirect omului cu banii din Pipera și l-a anunțat că vrea autoritate tehnico-tactică totală și că, până în prezent, nu a negociat cu nimeni până în prezent.

Iordănescu junior a anunțat că valorile omului și antrenorului care este nu-l vor lăsa să accepte oferta FCSB în alte condiții decât cele impuse de el.

„Nu am negociat cu absolut nimeni. Sunt în prezent managerul lui Gaz Metan Mediaș, mai am 4 etape foarte importante de campionat și încă un an de contract. Îmi doresc continuitate, însă e adevărat că doar în anumite condiții, pentru a produce performanță. Pentru mine, clubul Gaz Metan, ca entitate, echipa, fotbaliștii, are prioritate”, a postat Edi Iordănescu, pe pagina sa de Facebook.

Totuși, antrenorul a lăsat de înțeles că poate pleca de la Mediaș și a transmis un mesaj indirect și pentru patronul FCSB. „În momentul când voi pleca de la Mediaș, dacă se va întâmpla, voi lua în calcul doar o ofertă în care autoritatea mea tehnico-tactică va fi totală, unde voi avea un mediu propice succesului, susținere necondiționată, implicare în selecție, protecția muncii mele și controlul vestiarului.

Acesta este stilul meu, îl cunoașteți deja cu toții, sunt principiile și valorile omului și antrenorului Edi Iordănescu!”, a adăugat tehnicianul medieșenilor.

Gigi Becali a anunțat, miercuri, că Edi Iordănescu va fi antrenorul FCSB în proporție de 99%. „Am vorbit cu el la telefon, 95% la el o să fie. 5% e doar că trebuie să fim față în față să vedem ce pretenții are.. poate vrea niște jucători pe care nu pot să-i aduc. 95% e Edi, nu mai are rost să discutăm.. 99%, vrei așa?!”, a spus Gigi Becali la Pro X.

Publicat: 16 05. 2019, 10:39
Actualizat: 16 05. 2019, 11:29