E singura variantă! El e noul antrenor al FCSB? Anunțul făcut în direct, după multe refuzuri pentru Becali

Gigi Becali (61 de ani) a rămas cu o singură variantă de antrenor pentru FCSB. Deși îl voia pe Costel Enache, tehnicianul sibienilor de la FC Hermannstadt, singurul nume care se mai află pe lista latifundiarului din Pipera este Ilie Poenaru, acum la Academica Clinceni. Asta după ce Iuliu Mureșan, președintele formației din Sibiu, a anunțat că Enache nu va merge la vicecampioana României.

Devis Mangia, Walter Zenga, Edward Iordănescu, Cătălin Anghel sau Cristiano Bergodi. Toți au fost variante de antrenori pentru FCSB, după ce Bogdan Andone și-a dat demisia, însă niciunul dintre aceștia nu a ajuns pe banca tehnică. Refuzat din toate părțile, Becali s-a reorientat spre Costel Enache, dar s-a lovit de același răspuns. Singurul nume pe care-l mai are pe listă este cel al lui Ilie Poenaru, antrenorul nou-promovatei Clinceni.

Iuliu Mureșan a anunțat motivele pentru care Costel Enache nu va merge să antreneze FCSB: „În primul rând are contract cu noi, apoi din alte motive. Nu vreau să dezvolt pentru că nu îmi place să vorbesc de alte echipe. Are clauză”. Cu atât de multe refuzuri, pare că FCSB nu mai este dorința multor jucători sau antrenori români, lucru confirmat și de Mureșan.

„Sunt mulți antrenori care nu acceptă să meargă la FCSB. Și unul dintre ei este Costel Enache, cred eu”. Enache a preluat-o pe Hermannstadt în această vară, după ce Vasile Miriuță a plecat să antreneze în Ungaria.

Publicat: 11 08. 2019, 14:32
Actualizat: 11 08. 2019, 14:33