„E inadmisibil!” Ilie Dumitrescu, critici dure la adresa unui jucător al FCSB, după umilința cu Georgia: „Nu ai voie să faci asta la națională”

Florin Tănase e fost eliminat în amicalul pierdut de România, 1-2, cu Georgia, iar Ilie Dumitrescu îl critică extrem de dur pe mijlocașul FCSB, nu atât pentru cartonașul roșu primit, cât mai ales pentru gesturile căpitanului lui Gigi Becali.

România s-a prezentat lamentabil în amicalul cu Georgia. Naționala a fost învinsă pentru prima dată în istorie de naționala gruzinilor. Cu toate acestea, Mirel Rădoi a anunțat că nu va pleca de pe banca echipei și că nu va renunța la ideile și proiectul lui.

Pentru România urmează amicalul de duminică, cu Anglia, iar tricolorii vor reveni pe teren într-o partidă oficială în luna septembrie, atunci când este programat meciul cu Islanda.

„E inadmisibil!” Ilie Dumitrescu, critici dure la adresa unui jucător al FCSB, după umilința cu Georgia

Ilie Dumitrescu nu a trecut ușor peste eliminarea lui Florin Tănase, care a rupt echilibrul în amicalul de la Ploiești, cu Georgia.

Jucătorul FCSB a primit cartonașul roșu după un duel cu Grigol Chabradze.

„E inadmisibil să facă Tănase așa ceva la echipa națională. Nu e admisibil să vii tu, te strâmbi pe acolo, să faci tu pe acolo. Poate n-a dat cu cotul, dar gestul a făcut ca adversarul să scoată maxim.

Ok, a fost agresat, iritat, nu știu cum. Mă, n-ai voie să faci asta la națională! N-ai voie!”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Vestea uriașă primită de Florin Tănase, după coșmarul de la națională!

Turcii insistă că golgheterul FCSB este pe lista scurtă a celor de la Trabzonspor și Istanbul Bașakșehir. Căpitanul lui Gigi Becali a fost eliminat în amicalul cu Georgia și va rata partida de lux cu Anglia.

Căpitanul FCSB a avut cel mai bun sezon al carierei și, cu 25 de goluri marcate într-un sezon, speră să facă pasul cel mare în carieră. Anderlecht, Olympique Marseille, New York City și Al Hilal sunt câteva dintre numele despre care s-a vorbit că l-ar dori pe mijlocaș

1 gol în 10 meciuri are Florin Tănase la națională
22 de goluri în 12 meciuri a primit România cu Mirel Rădoi pe banca tehnică

Publicat: 03 06. 2021, 22:20
Actualizat: 03 06. 2021, 22:25