E gata nestemata Dâmboviței, în care s-au băgat 85.000.000 de euro. S-a montat gazonul pe noul stadion superb al României
Lucrările la Dâmbovița Arena au ajuns deja într-o fază avansată, iar unul dintre cei mai importanți pași a fost deja bifat. Montarea gazonului pe suprafața de joc a avut loc, un semn clar că proiectul de 85 de milioane de euro se apropie de final.
Arena din Târgoviște, considerată una dintre cele mai ambițioase investiții sportive realizate în România în ultimii ani, a fost prezentată public de autoritățile județene, care susțin că stadionul începe să capete forma finală.
O arenă destinată antrenamentelor, competițiilor și performanței
„Așa arată Dâmbovița Arena astăzi. Gazonul este montat, iar în curând vom avea un complex sportiv modern, destinat antrenamentelor, competițiilor și performanței”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Proiectul a depășit semnificativ estimările inițiale. Dacă la început construcția era evaluată la aproximativ 55 de milioane de euro, costurile au crescut pe parcursul lucrărilor, iar investiția totală ajunge acum la circa 85 de milioane de euro. În prezent, Chindia Târgoviște evoluează pe stadionul „Eugen Popescu” și nu se află în SuperLigă.
Finanțarea este asigurată în principal de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Consiliul Județean Dâmbovița contribuie cu aproximativ 12 milioane de euro. Autoritățile locale spun însă că noua arenă va avea un rol mult mai mare decât cel strict fotbalistic, urmând să găzduiască și alte competiții sportive sau evenimente de anvergură.
Stadionul a fost proiectat așa încât să existe culoare de acces cât mai aproape de facilități. De exemplu, autocarele echipelor vor ajunge direct la intrare în vestiar, iar sportivii nu vor fi nevoiți să meargă pe jos, din parcare, cum se întâmplă la Arena Națională.
O parte dintre locuitorii din Târgoviște se îndoiesc de necesitatea unei noi arene, în condițiile în care stadionul „Eugen Popescu” a fost modernizat complet în urmă cu câțiva ani. Arena respectivă, cu o capacitate de aproximativ 8.500 de locuri, a beneficiat de o investiție de circa 15 milioane de euro, o sumă mult mai mică decât bugetul alocat pentru Dâmbovița Arena.
Date tehnice Dâmbovița Arena
- capacitate: 12.402 locuri
- etaje: subsol, parter și trei etaje
- pistă de atletism
- facilități sportive: săli de antrenament, încălzire, recuperare, vestiare, spațiu pentru control antidoping
- media: 165 de locuri pentru presă și comentatori
- accesibilitate: 75 de locuri pentru persoane cu dizabilități și 75 pentru însoțitorii acestora
- teren de antrenament
- locuri de parcare: aproximativ 1.600