Silviu Lung Jr. s-a retras din naționala României! Ce motive a invocat portarul! E primul care renunță la „tricolori” în mandatul lui Rădoi

Silviu Lung jr, portarul lui Kayserispor, în vârstă de 31 de ani, a decis să se retragă din circuitul primei reprezentative a României printr-un mesaj emoţionant adresat suporterilor tricolori. De asemenea acesta a ținut să mulțumească tuturor colegilor de echipă şi staff-urilor tehnice cu care a lucrat la echipa naţională.

Silviu Lung Jr. a fost testat de trei ori pentru Covid-19. „Sperăm să fie totul ok!”

Silviu Lung Jr. fost mai mult rezervă la prima reprezentativă

Motivele acestei decizii sunt de ordin familial, dar și pentru că are o anumită vârstă și se află stabilit mai mult în Turcia decât în România.

„Am petrecut 11 ani minunaţi la echipa naţională, am avut colegi de excepţie şi selecţioneri care m-au preţuit, bucurându-mă de afecţiunea suporterilor noştri minunaţi. Am răspuns cu drag fiecărei convocări şi am venit cu bucurie la lot. România a avut mereu portari de valoare, tradiţie care cu siguranţă va continua şi în anii ce urmează.

A fost mai bine de un deceniu în care m-am bucurat de atmosfera frumoasă din sânul echipei naţionale şi vă mulţumesc tuturor pentru lucrurile pe care le-am învăţat şi pentru prietenia cu care m-aţi înconjurat mereu.

Cuvintele sunt prea puţine să îmi exprim recunoştinţa pentru fiecare dintre voi, suporteri, colegi de echipă, membrii ai staff-urilor tehnice şi administrative. Am câştigat prieteni adevăraţi la echipa naţională şi în Federaţia Română de Fotbal, cu care mă mândresc.

Voi rămâne totdeauna cu inima aproape de cea mai frumoasă echipă din lume: ROMÂNIA!”, este mesajul jucătorului pe site-ul FR de Fotbal.

Silviu Lung jr, fiul fostului mare portar al Univeristăţii Craiova Silviu Lung, a jucat de trei ori pentru naţionala României. La nivel de club a evoluat la Universitatea Craiova şi Astra Giurgiu, iar din 2017 este în Turcia, la Kayserispor.

Publicat: 28 09. 2020, 10:31
Actualizat: 28 09. 2020, 11:57