Dumitru Sechelariu își revine:** a ieșit din comă, dar respiră cu ajutorul aparatelor! Ce le-a transmis medicilor

După ce le-a dat motive de îngrijorare apropiaților în urma operației suferite marți, la Spitalul Floreasca din București, Dumitru Sechelariu dă semne de revenire. Fostul președinte al echipei FCM Bacău a ieșit din comă și este conștient, dar respiră cu ajutorul aparatelor, starea lui fiind gravă din cauza bolilor cronice de care suferă, au declarat miercuri pentru Mediafax apropiați ai familiei fostului primar al orașului Bacău.

Dumitru Sechelariu a fost operat marți la Spitalul Floreasca din Capitală, unde este internat din 2 februarie, ca urmare a unor probleme la coloana vertebrală.

Sechelariu le-a cerut medicilor să nu furnizeze informații legate de starea lui de sănătate.

Publicat: 06 02. 2013, 20:29
Actualizat: 06 02. 2013, 20:30