Dumitru Dragomir are un sfat prietenesc pentru Mircea Rednic: „Ia-ți viteză repede” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 10 poze

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, crede că Mircea Rednic nu mai poate resuscita gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare după rezultatul de la Mioveni.

Gruparea argeșeană a trecut de roș-albi cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, pe teren propriu, în etapa a 20-a a Ligii I de fotbal, prin două goluri marcate în prelugiri.

Dinamo spera la mai multe după victorie din etapa precedentă cu Chindia, fapt care a făcut ca speranțele la evitarea retrogradării.

Dumitru Dragomir are un sfat prietenesc pentru Mircea Rednic: „Ia-ți viteză repede” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Dumitru Dragomir admite că singura soluție pentru Mircea Rednic este demisia în cel mai scurt timp.

„Îi recomand lui Mircea Rednic să-și ia viteza repede. Nu are nicio șansă, dacă nici Rednic nu e bun să o salveze pe Dinamo, nu o mai salvează nimeni.

Să-l lase pe Sorescu să plece. De ce nu-l dau gratis dacă nu e bun?!”, a declarat Dumitru Dragomir la ProSport Live.

Ce spune Mircea Rednic după eșecul de la Mioveni?

„Mai avem un singur meci și trebuie să-l câștigăm. Tuturor le-am dat șanse, nimeni nu-mi poate reproșa ceva. Sunt jucători pe care i-am găsit aici. Unii jucători pe care i-am adus eu au reziliat deja. Ei trebuie să demonstreze că trebuie să rămână aici.

În iarnă vom face schimbări majore, sunt obligat, nu mai pot. Vor pleca cei care până acum n-au demonstrat.

Nu mă întrebați pe mine de Deian. Gata cu telenovela asta Deian. Dacă va avea o ofertă bună pentru club și pentru el, atunci va pleca”, a adăugat Rednic după meciul de joi seara.

CS Mioveni a reuşit să întoarcă scorul în minutele adiţionale ale partidei cu Dinamo, Moussa Sanoh (90+3 – penalty) egalând după ce portarul Plamen Iliev l-a lovit în figură la un duel aerian pe Bogdan Rusu, cel care a înscris ulterior golul victoriei (90+5), cu un voleu superb.

Publicat: 16 12. 2021, 23:12
Actualizat: 16 12. 2021, 23:36