Dragoș Pătraru, savuros în timpul derby-ului FC U Craiova – FCSB: „Ai impresia că toți au jucat la pariuri!”

Derby-ul din Liga 1 dintre FC U Craiova și FCSB a avut parte și de un comentariu special, iar Dragoș Pătraru a fost ironic cu fotbaliștii celor două echipe.

Pătraru a comentat într-un stil inedit partida de sâmbătă, din Bănie, și a remarcat, ironic, faptul că jucătorii din Liga 1 au doar „două viteze”.

„Practic, la cum arată acum fotbalul românesc, e posibil să fiu supracalificat pentru postul de comentator, dat fiind că multe dintre meciurile de liga a patra la care am asistat ca jurnalist erau mult peste ce arată unii dintre aceşti băieţi care se cred fotbalişti, dar care pot fi puşi sub acuzare uşor pentru port ilegal de echipament sportiv”, spunea celebrul jurnalist, înaintea partidei de sâmbătă.

Dragoș Pătraru, ironic în timpul derby-ului FC U Craiova – FCSB: „Au două viteze, încet și pe loc!”

FC U Craiova și FCSB au jucat mai degrabă modest în prima repriză, iar Dragoș Pătraru i-a taxat pe fotbaliștii lui Adrian Mutu și pe cei antrenați de Edi Iordănescu.

„Dacă gazonul nu e biliard, noi nu putem juca. Dacă e sintetic, sare mingea”, a spus comentatorul la Prima TV, cu referire la starea proastă a terenului, aspect despre care a vorbit și Edi Iordănescu, chiar înaintea partidei.

Jucătorii n-au scăpat nici ei de critici, după o primă repriză foarte modestă, încheiată la egalitate, scor 0-0: „Au două viteze, încet și pe loc”.

„La noi ai impresia că toți de pe teren au jucat la pariuri. Că au pus pe primul corner, pe primul galben”, a fost ironic Dragoș Pătraru, conform GSP.

Și calul aleargă, tată, dar aici nu e atletism – Dragoș Pătraru, unul dintre comentatorii derby-ului FC U Craiova – FCSB

Publicat: 18 09. 2021, 21:33