Dorin Șerdean îi liniștește pe fanii lui Dinamo! Ce asigurări oferă oficialul „câinilor”: „Vom gestiona situația!”

Dorin Șerdean îi liniștește pe fanii lui Dinamo
Vezi galeria foto - 4 poze

Dorin Șerdean, președintele Consiliului de Administrație al lui Dinamo, a vorbit despre situația nefastă prin care continuă să treacă clubul din „Ștefan cel Mare”, deși are un acționariat nou.

Clubul Dinamo a fost preluat, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare, din trecut.

Dinamo se află pe locul 15 din Liga 1, cu șase puncte obținute, după zece meciuri jucate.

Dorin Șerdean îi liniștește pe fanii lui Dinamo

Oficialul lui Dinamo este conștient că formația roș-albă trece printr-o perioadă dificilă, însă susține că există soluții. Acesta oferă asigurări că oamenii care conduc gruparea bucureșteană vor gestiona situația.

„E o situație dificilă, dar niciodată nu a fost ușor. Nici în urmă cu trei luni, șase luni, un an. La Dinamo întotdeauna e greu. Sunt multe probleme, dar mergem înainte. Soluțiile există, suntem încrezători și cred că o să reușim.

Noi suntem aici ca să gestionăm. Suntem aici ca să vină banii. Nu știu la ce vă referiți, riscuri există când sunt întarzieri de plată, sunt destule cluburi care au jucatori neplatiti la timp, e o situație grea pentru toată lumea.

Și legat de tot ceea ce înseamnă fotbal. Nu trebuie să iei decizii radicale la cald, trebuie să judeci toată situația în ansamblul ei. Legat de jucători, e decizia fiecăruia, dar nu am informații legat de asta.

De insolvență se vorbește la Dinamo de vreo șapte ani. A fost insolvență. De faliment la fel se vorbește, tot grea a fost situația, nu a fost cumpărat un club ca o bijuterie rară.

E la nivel de brand, dar problemele din interior erau mari și multe. Nu e o noutate că se vorbește. Suntem aici ca să gestionăm și vom gestiona situația. Nu vom lăsa să se întâmple ceva rău pentru Dinamo”, a declarat Dorin Șerdean, la PRO X.

Publicat: 17 11. 2020, 12:19
Actualizat: 17 11. 2020, 12:19