Discursul lui Viorel Moldovan, după ce a răpus la limită ultima clasată: ”Asta le-am spus la ședința tehnică. Jos pălăria, sunt mândru de ei”

Viorel Moldovan este în al noulea cer după victoria Chindiei Târgoviște în fața ultimei clasate din Liga 1, FC Voluntari. Nou-promovata a câștigat cu 1-0 și trece peste FCSB și Dinamo în Liga 1.

”Știam că vom avea în față o echipă rănită. Le-am și spus la ședința tehnică, Voluntari este ca un bivol rănit. Știam că ne vor pune probleme. Din punct de vedere fizic au fost senzaționali, au fost anumite momente în care ne-am destabilizat dar a fost destul de bine. N-am primit gol și asta este satisfacția mea cea mai mare. Jos pălăria, sunt mândru de acești băieți minunați pe care îi antrenez.

Muncă, muncă și iar muncă. Eu sunt convins că putem mult mai mult. Trebuie să menținem același nivel, avem potențial. Când fac anumite afirmații nu le fac fără o anumită acoperire”, a spus Moldovan, la Digi Sport.

Pentru Chindia urmează meciul cu FCSB, care va avea loc după ”dubla” echipei naționale cu Insulele Feroe și Norvegia: ”Trebuie să fim concentrați, este un test cum au fost și toate celelate. Este o echipă cu jucători de mare valoare. Avem acum această pauză de care trebuie să profităm. O să vedem cum ne vom prezenta la acest joc. Am mare încredere”, a mai punctat antrenorul Chindiei.

Înainte de duelul cu vicecampioana României, trupa lui Moldovan este pe locul nouă, la egalitate de puncte cu cea a lui Bogdan Argeș Vintilă, dar cu un golaveraj mai bun.

Publicat: 07 10. 2019, 20:27
Actualizat: 07 10. 2019, 20:40