Dinu Gheorghe le ia apărarea celor de la CFR Cluj, după ce și-au înjurat rivala la petrecerea pentru titlu: „Să îi grațiem pentru chestia asta și să apreciem titlul câștigat” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj a câștigat cel de-al cincilea titlu consecutiv de campioană a României, după ce în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1 a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova, scor 2-1.

Campioana României a început petrecerea chiar pe teren, iar continuarea a fost la un restaurant de lux din Cluj, unde Dan Petrescu și jucătorii săi au fost surprinși înjurând Steaua.

Invitat la ProSport Live, Dinu Gheorghe a vorbit despre acest subiect și spune că pentru un fost stelist, cum este Dan Petrescu, nu dă bine să faci asemenea gesturi.

Dinu Gheorghe: „Să îi grațiem pentru chestia asta și să apreciem titlul câștigat”

Dinu Gheorghe a încercat să îi ia apărarea lui Dan Petrescu după ce au apărut imagini de la petrecerea de titlu a celor de la CFR Cluj, unde „Bursucul” a înjurat echipa roș-albastră.

Totuși, Dinu Gheorghe spune că jucătorii merită să fie iertați și apreciați pentru câștigarea campionatului.

„Am avut șansa să lucrez cu antrenori care nu se manifestau așa (n.r. ca Dan Petrescu la petrecerea de titlu). Nu dă bine pentru el, că a și jucat la Steaua. Acum, a supărat pe toată lumea. A supărat și gașca care e în Ghencea acum, cu Pițurcă, Lăcătuș și Tudorel Stoica, l-a supărat și pe Gigi Becali, din tabăra lui FCSB. E deplasat, dar să trecem peste. Nu cred că trebuie să facem un caz din asta. A fost o ieșire a lui, o scăpare. Să îi grațiem pentru chestia asta și să apreciem titlul câștigat”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Publicat: 16 05. 2022, 22:24