Dinamoviștii au un nou idol: „Astea au cântărit enorm!” Mesajul suporterilor după prima victorie a lui Adi Mihalcea

Dinamo începe să spere după luni bune de cădere. Roș-albii au câștigat la Clinceni și au scăpat pentru moment de ultimul loc din clasament. Cătălin Straton a fost un adevărat erou cu Academica. Cele două penalty-uri apărate l-au transformat într-un adevărat idol al tribunei dinamoviste.

Cătălin Straton a apărat două penalty-uri cu Academica Clinceni, astfel că Dinamo a putut să câștige un meci în care a fost dominată de gazde.

„Straton și-a ridicat un zid cât poarta!”, l-au lăudat colegii pe portarul de 30 de ani. Dinamo câștigă primul meci de la reluarea sezonului, premieră pe care o bifează și antrenorul Adi Mihalcea. Peste toți, rămâne imaginea plonjonului lui Cătălin Straton, care a amintit, de departe, de „eroul de la Liberec”, Florin Matache.

Fanii lui Dinamo au un nou idol. Mesajul suporterilor după prima victorie a lui Adi Mihalcea

Imediat după meci, suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au postat un mesaj pentru echipă. Pe lângă cuvintele de încurajare, fanii au postat și o fotografie cu eroul de la Clinceni, Cătălin Straton, după una dintre paradele care au salvat prima victorie a „câinilor” în era post-pandemie.

„NU CEDĂM!
Începem să creștem. Vizita Peluzei la Constanța și discursul din fața hotelului au cântărit enorm.
Intrați cu fruntea sus și jucați în așa fel încât să ieșiți cu fruntea sus!”, au scris suporterii pe pagina de Facebook.

Cătălin Straton a vorbit imediat după meci și s-a arătat foarte tensionat după perioada grea pe care a traversat-o la Dinamo:

„În momentul ăsta simt nevoia să spun foarte multe lucruri, am multe ofuri, dar sunt un om de echipă.

Era un meci capital, vom vedea pe parcurs dacă a fost un declic sau nu. Eu cred că trebuie să fim echilibrați și să spunem că au avut încă cinci, șase ocazii de gol, în afara celor două penalty-uri.

Niciodată nu știi cum bate cel care execută, dar cred că mi-a dat și mie Dumnezeu pentru ce am muncit.

Jucătorii de la Dinamo, inclusiv eu, ne-am pregătit mereu sută la sută. Dar a fost și ghinion”, a declarat Stratgon, care a avut și un gând pentru returul semifinalei din Cupa României, cu rivala FCSB

„Când este vorba de un meci cu Steaua… îmi doresc foarte mult să joc și trebuie să jucăm doar pentru suporteri. Nu avem nimic de pierdut. Nu se știe niciodată, un 1-0, un 2-0…”, a declarat Straton la Digi Sport.

Catalin Straton apara un penalty executat de catre Jakub Vojtus in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si Dinamo Bucuresti, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe Clinceni Arena din Clinceni, duminica 5 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Adi Mihalcea simte în continuare că perioada de izolare a afectat foarte mult echipa, care a fost dată peste cap de cazul de coronavirus din club:

„Suntem singura echipă care a stat în izolare și apoi ca proștii… chiar ca proștii am stat și în carantină. Nu ca alții. E un început, asta e prima victorie. Meciul cu Iașiul îl vom trata la victorie, noi avem nevoie victorii înlănțuite.

Eu nu mă uit la clasament, eu mă uit doar dacă facem mai multe victorii la rând. Noi avem meciuri dezechilibrate, doua meciuri mai puțin, atunci o să mă uit”, a declarat Adrian Mihalcea

Publicat: 05 07. 2020, 23:48
Actualizat: 05 07. 2020, 23:59