Dinamo, tot cu gândul la play-off? „Nu se pune problema să se bată la retrogradare! Am înțeles că s-au rezolvat și anumite probleme!”

Dinamo a pierdut două puncte mari cu Sepsi, într-un meci încheiat la egalitate, scor 0-0, dar Dan Alexa crede că echipa lui Ionel Gane mai speră la play-off.

Fost jucător în „Ștefan cel Mare”, Dan Alexa este convins că Dinamo nu se va lupta pentru evitarea retrogradării și a mărturisit că problemele încep să se rezolve.

În urma remizei din „Ștefan cel Mare”, Sepsi Sfântu Gheorghe rămâne pe locul 4 în clasamentul Ligii 1, cu 35 de puncte, în timp ce Dinamo urcă pe locul 10, cu 26 de puncte, la egalitate cu FC Argeș, echipa de pe locul 11. După victoria cu rivala FCSB, din optimile Cupei României, scor 1-0, Dinamo speră să câștige Cupa României.

Dan Alexa pariază pe Dinamo: „Sunt convins că se gândește la play-off!”

În minutul 77 al întâlnirii din „Ștefan cel Mare”, Adam Nemec a acuzat niște probleme musculare la piciorul drept și nu s-a mai putut ridica de pe teren. Echipa medicală a intervenit imediat, iar accidentarea a părut fi una destul de gravă. Adam Nemec nu a mai putut continua partida, iar Dinamo n-a mai putut forța victoria în fața celor de la Sepsi.

„Dinamo a bătut FCSB, a fost o victorie foarte importantă, apoi a întâlnit o echipă Sepsi care a fost sub nivelul ei, iar cu o victorie se apropia de locul 6. Marea perdantă a fost Dinamo, pentru că Sepsi făcuse un egal cu Poli Iaşi. De aceea, cred că Dinamo a ratat o bună oportunitate să ajungă aproape de locul 6. Eu sunt convins că se gândeşte la play-off. Nu cred că se pune problema ca Dinamo să se bată la retrogradare. Am înţeles că s-au rezolvat şi anumite probleme acolo, s-au prelungit nişte contracte. Nu cred că se va lupta la retrogradare”, a spus Dan Alexa, conform Look Sport.

Publicat: 14 02. 2021, 08:35
Actualizat: 18 02. 2021, 00:50