Dinamo, salvată de FRF de la un dezastru? „Ce facem? Dispare și acest derby!”

Razvan Burleanu si Mihai Stoichita la antrenamentul oficial al Romaniei de dinaintea meciului cu Spania, din preliminariile C.E. 2020, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, miercuri 4 septembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo poate să ajungă chiar în faliment, iar situația grea din „Ștefan cel Mare” a fost dezbătută și în cadrul Federației Române de Fotbal, după cum a dezvăluit Mihai Stoichiță.

Fost antrenor al Stelei, Mihai Stoichiță crede că suporterii dinamoviști vor salva iar clubul de la colaps, în condițiile în care fanii sunt tot mai implicați și i-au premiat pe jucători după victoria superbă cu Viitorul, scor 3-0, din 16-imile Cupei României.

Conducătorii FRF speră să nu dispară un alt nume mare de pe „harta fotbalului românesc”, după ce Rapid a trecut prin momente de grele și acum ar putea rata iar promovarea, în timp ce Petrolul sau Timișoara se chinuie de câțiva ani să revină în Liga 1.

FRF, cu ochii pe dezastrul de la Dinamo: „Ce facem? Dispare și acest derby!”

„Eu cred că se va ajunge din nou la momentul în care, probabil, galeria își va salva încă o dată echipa. Până când? Este grav pentru Dinamo, în primul rând, și apoi și pentru fotbalul românesc. Chiar vorbeam cu cei de aici, din Federație, și ziceam: Ce facem? Dispare și acest derby. Și așa mai avem puține. Și nu numai Steaua-Dinamo, sau FCSB, cum se numesc acum, dar și Craiova – Dinamo, și CFR – Dinamo. Sunt o grămadă de meciuri foarte interesante care n-ar trebui să dispară de pe harta competiției în prima ligă”, a declarat Mihai Stoichiță.

Pe 5 noiembrie 2020, clubul din „Ștefan cel Mare” a primit o sesizare din partea Administrației de Monitorizare din cadrul Federației Române de Fotbal cu privire la plata datoriilor, însă dinamoviștii au rezolvat problema și nu mai pot fi depunctați.

În cazul în care Dinamo nu reușea să își achite aceste datorii, clubul din „Ștefan cel Mare” risca o penalitate financiară de 50 de mii de lei, depunctarea, interzicerea legitimării de noi jucători, limitarea cheltuielilor cu beneficiile angajaților sau chiar excluderea din competițiile viitoare, potrivit articolelor 60, respectiv 61 din regulamentul în vigoare.

Publicat: 29 11. 2020, 11:54
Actualizat: 29 11. 2020, 17:25