Dinamo nu mai joacă în „Groapă”, dar nici nu pleacă din București: pe ce stadioane vor evolua „câinii” în Liga 2!

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria clubului, iar viitorul echipei este unul incert din orice punct de vedere.

Totul este nesigur în acest moment pentru trupa din „Ștefan cel Mare”, începerea sezonului de Liga 2 fiind obiectivul setat de către conducere.

Totuși, dacă Dinamo va începe acest sezon de Liga 2, „câinii” nu mai pot juca pe stadionul „Ștefan cel Mare”, din cauza demolării acestuia, iar Răzvan Zăvăleanu a venit cu propuneri.

Dinamo nu mai joacă în „Groapă”, dar nici nu pleacă din București: pe ce stadioane vor evolua „câinii” în Liga 2!

Ultimul meci disputat în „Groapă” a fost returul barajului de menținere – promovare, contra celor de la U Cluj, când Dinamo a reușit contraperformanța de a retrograda în diviza secundă.

Acum, în liga secundă, dinamoviștii nu vor mai putea folosi stadionul Dinamo, din cauza construcției arenei noi, iar Răzvan Zăvăleanu a venit cu propunerile pentru viitoare arenă ce va găzdui meciurile clubului alb-roșu.

În cursul zilei de 3 iunie, peste 50 de membri ai DDB, care au reprezentat grupurile din toată țara și diaspora, au luat parte la o ședință alături de Răzvan Zăvăleanu.

Printre altele s-a discutat si despre stadionul pe care Dinamo va evolua în partidele de acasă. Administratorul judiciar caută o variantă de stadion în București, arenele din afara capitalei fiind puse pe plan secund.

„Pe BNR (în Cotroceni) sau în Colentina. Variantele Giurgiu sau Voluntari sunt secundare”, spune Răzvan Zăvăleanu, potrivit comunicatului postat de către DDB.

Întrebat și despre sumele împrumutate, administratorul judiciar a anunțat că datoriile, doar către DDB, sunt de aproximativ 5, 6 milioane de euro.

„2.400.000 € înainte de insolvență și 5-600.000€ după deschiderea procedurii. Primim bani de la DDB săptămânal. Se poate face o conversie a banilor împrumutați în acțiuni. Preferabil ar fi ca acest transfer să se facă în ultima etapă a planului de reorganizare. Ca să accesăm posibilitatea legală de a modifica actionariatul, trebuie să acoperim mai întâi datoriile curente. Acestea sunt în acest moment de 800.000€ și vor ajunge cu următoarele salarii la 1.000.000€. Mulți jucători au renunțat la banii pentru luna Iunie sau au amânat achitarea lor până la sfârșitul lui 2023”, a mai spus administratorul judiciar.

Publicat: 04 06. 2022, 10:35
Actualizat: 04 06. 2022, 10:40