Dinamo a făcut primul transfer din 2022! „Câinii” au adus un căpitan din Liga 1: „M-a impresionat determinarea lui!”

Bucurie a fotbalistilor din Clinceni dupa un gol marcat cu Paul Ovidiu Pirvulescu, Razvan Bogdan Patriche Nichita, Juan Bautista Cascini, Amir Bilali si Georgi Velikov Pashov in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si Rapid Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, luni 8 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Dinamo a bifat primul transfer din anul 2022. „Câinii” au obținut semnătura lui Răzvan Patriche, fundașul central în vârstă de 35 de ani de la Academica Clinceni.

Cum situația de la Academica Clinceni nu este deloc roz nici din punct de vedere sportiv, nici din punct de vedere financiar, Răzvan Patriche a semnat cu Dinamo.

Fost jucător la Sportul Studențesc și Universitatea Craiova, Răzvan Patriche mai avea contract cu Academica Clinceni până în vara acestui an.

Dinamo l-a transferat pe Răzvan Patriche de la Academica Clinceni

Intrat, așadar, în ultimele șase luni de contract, Răzvan Patriche a decis să se despartă de Academica Clinceni și să meargă în „Ștefan cel Mare”.

Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului Dinamo, a confirmat această mutare și a explicat ce l-a impresionat la fostul căpitan al Academicii Clinceni. Totodată, acesta a mărturisit că s-a sfătuit cu noul antrenor al lui Dinamo, Flavius Stoican.

„Am semnat cu el în această seară și o să îl prezentăm separat de Flavius Stoican. Am încredere. Eu zic că e un jucător bun pentru prima ligă. M-a impresionat determinarea lui, caracterul lui puternic și Dinamo acum are nevoie de unitate și caracter. Sigur, el ne-a dat gol, dar a jucat bine și e un om foarte dârz și avem nevoie de așa ceva la echipă.

Mai rar un așa mobilizator ca el. A fost un lucru de care am ținut foarte mult cont când l-am adus. M-am consultat și cu Stoican, nu l-am adus singur de capul meu. Sperăm ca împreună să facem o treabă bună și să scoatem echipa din situația în care e”, a confirmat Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

Publicat: 04 01. 2022, 19:08
Actualizat: 04 01. 2022, 19:14