Dinamo, gata să facă o mutare excelentă! Iuliu Mureșan a recunoscut asta: „Poate fi o țintă și el! Vin jucători pe toate posturile”

Iuliu Muresan, presedintele clubului CFR Cluj, in timpul unui meci amical cu Gaz Metan Medias, disputat la Cluj, joi, 10 iulie 2014. MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo are planuri mari după ce interdicția în privința transferurilor a fost ridicată, iar în „Ștefan cel Mare” ar putea reveni Raul Albentosa.

Fundașul a lăsat o impresie foarte bună în România, iar Iuliu Mureșan a recunoscut că spaniolul este o țintă în această perioadă.

Dinamo a primit interdicție de transferuri din partea celor de la FIFA, la începutul lunii iunie, după ce clubul a fost reclamat pentru neplata datoriilor către foștii săi jucători, Isma Lopez și Aleix Garcia. După ce și-au reziliat contractele pentru neplata salariilor, cei doi jucători spanioli au solicitat banii pe care i-ar fi primit până la finalul contractelor: 500.000 de euro. Cum Dinamo nu avea de unde să plătească această sumă, problema a ajuns pe mâinile celor de la FIFA.

Iuliu Mureșan, vești excelente pentru fanii lui Dinamo: „Vom lua jucători pe toate posturile!”

Dinamo București respiră din nou, după ce FIFA a eliminat restricția la transferuri pe care o impusese formației din Ștefan cel Mare, iar Iuliu Mureșan a vorbit despre planurile „câinilor”, pe termen scurt.

Conducătorul a anunțat că Dinamo se va întări în toate compartimentele.

„O să facem o echipă mult mai competitivă. Vom lua jucători pe toate posturile. M-au sunat mulți impresari, am rezolvat problema pe ultima sută de metri. Putem lua jucători până pe 5 septembrie, dar și apoi, care nu și-au găsit echipă. Poate fi o țintă și Albentosa, vom lua probabil jucători fără sumă de transfer. Am primit mult oxigen. Luăm în calcul orice ca să ne întărim, chiar și împrumuturi și să plătim o parte din salariu. O să fie o concurență mult mai mare”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

Publicat: 31 08. 2021, 22:39
Actualizat: 31 08. 2021, 22:39