Dinamo – Astra Giurgiu 1-1. Cosmin Contra, primul punct după 5 înfrângeri consecutive | Live Video Online, în etapa a noua din Liga 1

Dinamo și Astra au remizat în restanța din Liga 1, scor 1-1, iar giurgiuvenii rămân pe ultimul loc și după ce au fost preluați de Eugen Neagoe.

După o primă repriză extrem de modestă, Valentin Gheorghe a deschis scorul pentru Astra, dar Dinamo a reacționat repede și a scos un punct. Gueye a demonstrat de ce a ajuns la Everton și a marcat cu o execuție extraordinară golul de 1-1.

Pe final, Astra a cerut penalty, iar Eugen Neagoe a făcut scandal la marginea terenului, după ce Azulay n-a primit lovitură de la 11 metri, la duelul cu Ba.

Dinamo – Astra 1-1

Min. 81: ASTRA CERE PENALTY! Azulay cere 11 metri după un duel cu Ba, însă jocul este lăsat să continue. Reluările arată că oaspeții ar fi meritat penalty.

Min. 77: OCAZIE DINAMO! Borcea trage bine din careu, dar șutul său este reținut de Popa.

Min. 65: Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în prima repriză, acum ambele echipe joacă la victorie și caută să ia toate cele trei puncte.

Min. 57: GOOOOL DINAMO! Gueye înscrie un gol spectaculos cu o execuție acrobatică din careu.

Min. 55: OCAZIE MARE DINAMO! Gueye centrează bine, iar Ba reia cu capul, cu pământul, însă balonul nu prinde cadrul porții adverse.

INFO: La acest scor, Dinamo este pe ultimul loc în Liga 1.

Min. 48: GOOOOL ASTRA! Budescu profită de eroarea lui Garcia, îl depășește cu mare ușurință pe Ba și oferă un assist superb pentru Gheorghe, care înscrie din fața porții.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Min. 45: Finalul primei reprize.

Min. 35: Dinamo continuă jocul extrem de modest și în fața Astrei, care s-a apărat perfect până acum, astfel că echipa lui Cosmin Contra nu s-a putut apropia de poarta adversă.

Min. 24: Anton este avertizat pentru o intrare dură la centrul terenului.

Min. 18: OCAZIE MARE ASTRA! Stahl ia o acțiune pe cont propriu și trage la colțul scurt, însă Mejias reușește să respingă.

Min. 7: Cosmin Contra face deja o primă modificare: iese tânărul Crețu și intră Garcia.

Min. 1: Începe restanța dintre Dinamo și Astra!

INFO: Înaintea meciului din „Ștefan cel Mare”, Cosmin Contra a fost surprins de fotoreporterul ProSport, Alexandra Pandrea. Tehnicianul a părut foarte abătut, marcat probabil de problemele tot mai mari de la Dinamo.

Dinamo – Astra | Echipele de start

Dinamo: Mejias – Creţu, Puljic, Ba, Lopez – Sorescu, Anton, B. Valle, Camara – Măgureanu, Gueye

Rezerve: Rene – Ehmann, Bejan, Gol, Garcia, Bani, Borcea, Fabbrini, Nemec

Astra: Popa – Bruno, Graovac, Găman, De Sousa – Răduţ, Crepulja, Canadija, V. Gheorghe – Budescu, Stahl

Rezerve: Bolboaşă – Wuthrich, Merloi, Moise, Graur, Balaure, Riza, Azulay


Duelul codașelor din Liga 1 poate fi văzut și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport, iar cele mai importante faze sunt AICI.

Astra Giurgiu vine după un eșec suferit pe teren propriu cu Academica Clinceni, scor 0-2, în etapa a 10-a din Liga 1, iar Dinamo a fost învinsă de FC Viitorul, scor 2-1, la Ovidiu.

Dinamo – Astra Giurgiu Live Video Online în etapa 9 din Liga 1

Cele două rivale din această seară nu stau foarte bine în clasamentul din Liga 1. Astra Giurgiu are 4 puncte adunate în 9 meciuri, după ce a bifat o victorie, o remiză și 7 înfrângeri. De partea cealaltă, Dinamo București este pe 15, penultimul loc în clasament, cu 5 puncte. Echipa lui Cosmin Contra are o victorie, două remize și 6 înfrângeri în 9 partide.

În cazul unei victorii, Astra Giurgiu face 7 puncte și o depășește pe Dinamo București în clasamentul din Liga 1. „Câinii” ar putea urca până pe poziția a 14-a cu o victorie pe teren propriu, cu 8 puncte, la egalitate cu FC Argeș.

Publicat: 14 11. 2020, 22:48
Actualizat: 15 11. 2020, 01:05