Dinamo ar trebui să se întoarcă la MAI? Dezvăluiri incredibile făcute de Florin Prunea. „Vom plânge cu toții!”

Florin Prunea (51 de ani), managerul general de la Dinamo, trage un semnal de alarmă și susține că situația lui Dinamo se va agrava și mai rău dacă nu va apărea un investitor care să rezolve probleme financiare ale clubului.

Acesta a dezvăluit faptul că fostul amiral Emil Dumitrescu i-a spus că odată ce Dinamo va ieși de sub tutela Ministerului Afacerilor Interne, clubul va fi măcinat de probleme.

„Este o incertitudine care a măcinat la baza clubului! Una peste alta, Dinamo este la o răscruce, din păcate, dacă nu apare cineva care să facă o infuzie de capital, vom plânge cu toții. Nu am crezut că se va ajunge aici.

Nu mai este Dinamo al nostru, cu care eram obișnuiți. Ne-am rupt legătura cu clubul «mamă». Suporterii au rămas cei care duc numele și prenumele mai departe. Cico Dumitrescu îmi spunea cândva: «Florine când echipa nu va mai fi a Ministerului, să vezi ce probleme o să fie»”, a declarat Florin Prunea, la Realitatea Plus.

Suporterii dinamoviști, ironici după un nou anunț al vânzării clubului

Ionuț Negoiță se află în negocieri cu Juan Jose Melero Marin pentru vânzarea clubului Dinamo.

Tratativele cu spaniolii aduși de Ioan Andone sunt ca și picate, iar noua variantă are mari șanse de concretizare săptămâna vitoare.

Fanii dinamoviști, cei din ADPD – Asociația Dinamoviști pentru Dinamo – grup ce a discutat recent cu Ionuț Negoiță pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni, au răbufnit.

„Despre „muntele” Negoiță și „jocul de glezne” în repaus……,.

Un nou episod al vânzării clubului nostru tocmai a început.
Așa cum ne-a obișnuit personajul principal J.R. (Jupânul de la Rin), tratativele se poartă tot în presă. Episod nou, dar întocmai ca în serialul „Dallas”, aceeași veche poveste.

„Săptămâna viitoare” a devenit, în urechile suporterului dinamovist, acel perpetuu „New Dinamo” dătător de scârbă și de silă.
Întocmai ca J.R. (cel interpretat de Larry Hagman), „jereu’” nostru este un personaj care nu-ți poate fi indiferent.
Dinamovistul nu-l suportă, dar tot dinamovistul îi acordă – de neînțeles – credit. O face participând la acest „joc de glezne” în repaus, plătind datoriile clubului, datorii „făcute” intra-grup. Dar și plătind ceea ce este de datoria patronului, adică salariile jucătorilor. Dacă nici asta nu-i afacere…

Cei obișnuiți cu drumețiile pe munte au o vorbă pentru cei, încă, neinițiați în tainele mersului pe munte: după dealul acela, ajungem la destinație!
Întocmai ca „săptămâna viitoare”, singura constantă în tot acest serial al vânzării clubului nostru, a rămas dorința dinamovistului de a vedea clubul condus în mod profesionist. Dorință exprimată încă de la început, în clar, în mod transparent și neschimbat de către Asociația Dinamoviști pentru Dinamo.

Astfel, dacă nici aceste nego-cieri nu vor avea rezultatul dorit de dinamoviști, Asociația Dinamoviști pentru Dinamo își reafirmă poziția și dorința de a cumpăra pachetul de acțiuni deținut de acționarul majoritar al clubului nostru.

Totul pentru Dinamo!”, se arată pe pagina de facebook ADPD – România.

Publicat: 03 05. 2020, 20:33