Dinamo a vrut o LEGENDĂ‚ în conducerea clubului, dar s-a speriat de condițiile puse. „Îmi asum un job pe care toți dinamoviștii se așteaptă la performanțe”

Marius Niculae, unul dintre dinamoviștii pur sânge, a dezvăluit că au existat tatonări pentru a prelua o funcție oficială în „Ștefan cel Mare”, însă nu s-au materializat. Fostul atacant a discutat cu Adi Mutu și cu încă un membru al staff-ului, dar după ce le-a comunicat condițiile sale cei doi au renunțat la această „pistă”.

În vârstă de 36 de ani, fostul atacant de legendă al „câinilor” a vorbit despre discuțiile pe care le-a purtat cu responsabilii clubului Dinamo pentru a ocupa funcția de director general al „câinilor”, poziție pe care s-a aflat Mutu până la semnarea contractului cu naționala României.

„Neoficiale au fost (n.r. – discuții). Chiar Adrian cu cineva de la club… a fost o discuție amicală, nimic mai mult. Oficial nu am discutat nimic”, a declarat Marius Niculae la Telekom Sport.

„Nu că nu am vrut, am spus doar în ce condiții pot lucra. Eu am spus dacă vin, mai ales că-mi asum un job care toți dinamoviștii se așteaptă să fac performanță, am pus anumite condiții. Jucătorii să fie plătiți la timp, să mă lase să fac strategia pe termen lung, transferurile să treacă direct pe la mine să nu mai treacă pe la x,y,z cu șapte mii de DVD-uiri cum era în trecut și să aibă răbdare că rezultatele vor apărea”, a mai spus Niculae la Telekom Sport.

Publicat: 22 11. 2017, 18:38
Actualizat: 22 11. 2017, 18:39