Dezvăluirile lui Daniel Paraschiv, atacantul care a refuzat transferul la Dinamo Kiev: „Am discutat cu apropiați de-ai lui Mircea Lucescu”. Ce ascunde gestul de la celebrarea golurilor: „Mergi ghidat de credință, nu de ceea ce vezi” | EXCLUSIV

Daniel Paraschiv nu este un jucător obișnuit. Este atacantul care a ajuns la echipa națională de la o nou promovată și care a șocat pe toată lumea când a cerut clubului să nu-l vândă, în momentul în care Dinamo Kiev dorea să plătească 1,2 milioane de euro în schimbul său. Atacantul a spus atunci că preferă să aștepte alte oferte.

Doar că după acel moment Paraschiv a mai marcat o singură dată în decurs de 4 luni, în condițiile în care reușise 10 goluri în etapele jucate în 2022. Atacantul de 24 de ani a reînceput să marcheze goluri. Are 3 reușite în ultimele 3 runde și a povestit pentru Prosport ce a însemnat această perioadă pentru el. „Am fost supărat pe mine”, spune Paraschiv legat de neconvocarea la ultima acțiune a echipei naționale. Atacantul a debutat cu gol pentru România, în amicalul cu Moldova.

„Vârful” lui Hermannstadt explică motivul pentru care își duce mâna la ochi după marcarea unui gol și vorbește despre cum au decur negocierile cu echipa lui Mircea Lucescu și cum ar arăta transferul perfect pentru el.

„Nu mi-au dat lacrimile, pur și simplu așa arată celebrarea mea”

ProSport: Ți-a lipsit golul? Suferă un atacant când nu reușește să marcheze?

Daniel Paraschiv: Cu siguranță că îmi doresc să marchez cât mai des, însă un atacant își poate ajuta echipa și prin alte lucruri făcute pe teren. Evident, marcând goluri este cel mai ușor să te remarci, însă jocul unui atacant presupune mult mai mult decât atât.

Ți-au dat lacrimile la primul gol cu Mioveni. Poți spune de ce?

Nu mi-au dat lacrimile, pur și simplu așa arată celebrarea mea după orice gol, când îmi acopăr ochii cu mâna însemnând „mergi ghidat de credință, nu de ceea ce vezi”.

Unii s-ar putea gândi că perioada în care nu ai marcat are legătură cu faptul că nu te-ai transferat în iarnă.

Nu, am depășit de mult timp acea perioadă, iar eu am fost mereu conectat la ce am de făcut la Hermannstadt și așa voi fi până în ultima zi în care voi fi legitimat la acest club.

Te-ai mai gândit la ofertele refuzate?

Nu, din clipa în care negocierile s-au terminat, am privit doar înainte și nu am avut nicio urmă de regret.

„Nu am avut onoarea să discut cu Mircea Lucescu”

Ai avut momente când ai regretat sau crezi că au fost cele mai bune decizii?

Nu, am stat și am analizat foarte bine toate aspectele, iar de atunci nu m-am mai uitat deloc înapoi.

Ai discutat vreodată cu Mircea Lucescu?

Nu, nu am avut onoarea să discut cu dumnealui, am discutat doar cu apropiați de-ai lui.

Mai sunt oferte pentru tine în acest moment?

Nu știu, dar consider că am destul timp să mă gândesc la asta după terminarea campionatului.

„Am fost supărat pe mine. Nu meritam să fiu convocat”

De la vară ai vrea să joci într-un campionat mai puternic?

Cred că orice om își dorește să progreseze în domeniul în care activează, iar eu nu fac excepție. Când va veni momentul să plec, sper să o fac într-un campionat mai puternic.

Care ar fi transferul perfect pentru tine? Ce trebuie să aibă acea echipă?

Cu siguranța, că mi-ar plăcea să ajung într-o echipă care atacă foarte mult pentru că astfel ar fi foarte avantajos pentru mine, însă dorința mea este să ajung la un club bine organizat, care să se lupte fie pentru trofee, fie într-un campionat puternic, indiferent de stilul de joc.

Te-a supărat faptul că nu ai fost chemat în echipa națională la ultima acțiune, după ce ai marcat cu Moldova la debut?

Am fost supărat pe mine, pentru că nu am arătat forma pe care o arătasem până la momentul selecției din Noiembrie. Sunt conștient că nu meritam să fiu convocat, însă asta nu m-a deprimat, ci m-a motivat să muncesc mai mult pentru a ajunge o soluție pentru acțiunile viitoare.

Publicat: 03 05. 2023, 12:22