Dezvăluirile generalului Gavrilă, cel mai galonat comandant al clubului Steaua: „Englezii au oferit 60 de milioane de lire să cumpere echipa imediat după Revoluție”. Influența lui Valentin Ceaușescu și țeapa dată de Real Madrid la transferul lui Gică Hagi. INTERVIU EXCLUSIV

Generalul Nicolae Gavrilă (85 de ani), comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua între anii 1985- 1989 și 1990-1991 vorbește, într-un rar interviu oferit presei sportive, despre influența lui Valentin Ceaușescu în anii în care roș-albaștrii au reușit cea mai importantă performanță a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

În toată vâltoarea discuțiilor aprinse de prezența fiului dictatorului Nicolae Ceaușescu la Gala Sportului Românesc fostul oficial al clubului din Ghencea prezintă felul în care Valentin se implica la Steaua, de ce este atât de apreciat de jucători și măsuri a luat în momentele critice din viața echipei!

Generalul Gavrilă face dezvăluiri în premieră despre o ofertă de 60 de milioane de lire pe care englezii au făcut-o, în 1990, pentru a cumpăra Steaua, cine s-a opus tranzacției și ce ziarist celebru a fost prezent la negocieri.

Conducătorul militarilor în cea mai importantă perioadă a secției de fotbal, a doua parte a anilor 80, dar și după Revoluție, când cei mai valoroși jucători au fost vânduți în străinătate, Gavrilă mărturisește în premieră cum s-a transferat Gică Hagi la Real Madrid și prezintă incredibila sumă pe care clubul din Ghencea o avea în conturi în acea perioadă.

Dezvăluirile generalului Gavrilă, cel mai galonat comandant al clubului Steaua. „Englezii au vrut să cumpere Steaua, după Revoluție, cu 60 de milioane de lire”. EXCLUSIV

Vreau să vă întreb despre Valentin Ceaușescu. Din poziția dumneavoastră de comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua ați fost, în perioada anilor 80, în contact direct cu dânsul, ce impresie v-a lăsat?

Un om foarte citit și educat. În faza inițială, când l-am cunoscut eu, a fost un om foarte devotat și foarte apropiat de Steaua. Pot să spun și de club, dar clubul era mare, avea 23 de secții, însă pentru dânsul, fotbalul era unic în ceea ce privește prezența în club.

Se implica sau, mai bine spus, cât de mult se implica?

O făcea într-un mod foarte inteligent, stătea foarte mult de vorbă cu jucătorii. Am asistat la câteva astfel de discuții, venea aproape zilnic, bea cafeaua la stadion, în special înainte de meciurile importante și, întotdeauna, după toate meciurile. Purta discuții chiar și de câteva ore cu echipa. Se ducea și în vestiar, dar în general aveam o sală de studii, care era foarte bine pusă la punct, iar acolo aveau loc aceste, să le spun, ședințe cu jucătorii și antrenorii.

Cum decurgeau aceste discuții?

Într-un mod în care nu puteau fi refuzate. Niciodată nu s-a enervat, nu întreba de ce ai făcut așa sau de ce nu ai făcut așa. Nu, dânsul povestea, spunea glume și, prin aceste glume, sublinia aproape toate defectele. Avea această abilitate, un stil aparte de om educat și cu talent pedagogic. Nu supăra și oamenii rămâneau cu idei.

Ați văzut discuțiile care s-au iscat în spațiul public după ce dânsul a mers la gala organizată de Agenția Națională pentru Sport, ce părere aveți?

Am văzut, nu cred că sunt eu în măsură să emit păreri. Pot să vă povestesc doar ce a fost în acea perioadă, dacă pot fi util, așa pot să o fac la vârsta mea.

Vă rog!

Aceasta era forma de manifestare a domnului Valentin Ceaușescu, dialogul. Apoi o să mă refer și la forma de manifestare foarte, foarte importantă, în contextul politico-social din anii respectivi. Dânsul, care era fiul președintelui… realizați care era aplombul acestor oameni. Întotdeauna când erau probleme organizatorice deosebite, mă refer la ajutoare de case, de mașini, domnul Valentin Ceaușescu se implica. Niciodată nu a criticat pe cineva, era delicat din punctul acesta de vedere.

Știu un moment în care nu a fost delicat…

Care anume, vă rog?

Momentul în care Valentin Ceaușescu s-a enervat și a cerut să fie luate măsuri. „Măi, Gavrilă, nu se poate treaba asta!”

Finala Cupei României din 1988, Steaua- Dinamo, când a existat acel ordinul ca echipa să iasă de pe teren…

Eu vreau să fiu cinstit și vă spun că așa e. Și Valentin Ceaușescu a participat la acel ordin. A discutat cu domnul general Ilie Ceaușescu, cel care era în tribună, apoi dânsul a plecat și domnul Valentin l-a chemat în tribună pe domnul Dănilescu (n.r. Constantin Dănilescu). Eu și cu domnul Gațu, care eram lângă Valentin Ceaușescu, i-am spus că nu putem să facem acest lucru. Nu-mi permiteam să-i spun franc, am luat-o mai pe ocolite și el a reacționat mai nervos: „Nu, lăsați-mă” și l-a trimis pe Constantin Dănilescu să scoată echipa. General Ion Coman, secretarul Comitetului Central, se mai afla în tribuna oficială și îmi amintesc că și dânsul a spus: „Măi, Gavrilă, nu se poate treaba asta!”. Dar nu, așa fost, tot ce a mai  transmis domnul Valentin Ceaușescu a fost să luăm măsuri și la ora 19 sau 20 să ne întâlnim la restaurantul din Piața Lahovari, lângă hotelul Dorobanți, să organizăm o petrecere pentru câștigarea trofeului, cu jucătorii, cu nevestele, cu toată lumea.

• Finala Cupei din 1988 a fost întreruptă în minutul 87, imediat după golul lui Gabi Balint, cel care reușea să egaleze scorul la doi, fază la care tușierul George Ionescu a semnalizat ofsaid. La scurt timp, roș-albaștrii au părăsit terenul de joc și nu au mai revenit pentru a continua partida. Deși dinamoviștii au sărbătorit victoria, pe stadion, cu trofeul, a doua zi, FRF a atribuit cupa militarilor. După Revoluție acea ediție a fost declarată fără câștigător.

Este adevărat că domnul Corneliu Vadim Tudor a fost cel care a incitat atunci pentru ca Steaua să iasă de pe teren?

Eu nu am vrut să mai implic morții, dar a intervenit vehement. Arbitrul Gheorghe (n.r. George Ionescu) era pe dreapta acolo, îmi amintesc perfect, iar domnul Valentin a reacționat. Tot așa îmi aduc aminte de acea serie a Stelei fără înfrângere, cea cu 104 meciuri. Această dorință pe care dânsul o avea, nici nu se punea problema și mie îmi inocula treaba asta, i-am și spus, domnule Valentin… .

Așa vă adresați, cu apelativul domnul?

Da, între noi doi cu domnul, în rest spuneam tovarășul Valentin, eu nu mi-am permis, deși el era foarte politicos cu mine, nici măcar să-i întind mâna. Și vă spuneam cu acel fir de 104 meciuri fără înfrângere… devenise ca un calvar, iar într-o discuție între noi doi, i-am zis: „această marotă este, pentru noi, ca o sabie a lui Damocles, vă dați seama ce o să fie după ce o să pierdem?”. Și i-a spus tovarășului Ilie Ceaușescu și m-a făcut cu ou și cu oțet. Aveam un meci la Cluj și nu am vrut să mă duc, iar Ceaușescu, atunci, m-a obligat. „Ți-e frică să nu mănânci bătaie? Te duci!”. Și am făcut 2-2.

• Steaua deține recordul absolut de meciuri consecutive fără înfrângere în competițiile interne: 104 meciuri în 1179 de zile, între 1986 și 1989. 

Cu Ioan Andone cum a fost, la acel gest spre tribuna oficială în care era Valentin Ceaușescu? Cum a perceput, la cald, ceea ce s-a întâmplat?

Andone era un prieten de-al nostru, la fel cu erau cam toți de la Dinamo, dar atunci a fost un gest ciudat făcut de el. Domnul Valentin a fost calm și a clasificat gestul drept obscen, alte discuții, sincer, nu am auzit.

• În martie 1989, la finalul derby-ului Steaua – Dinamo (scor 2-1), partidă disputată în Ghencea, la finalul partidei, Ioan Andone s-a îndreptat spre tribuna oficială și a făcut mai multe semne obscene către oficialii militarilor, printre care se afla și Valentin Ceaușescu. „Fălcosul” a fost suspendat, inițial, doi ani, apoi sancțiunea a fost redusă, se spune că la intervenția lui Marius Lăcătuș pe lângă fiul președintelui, la doar trei luni.

Cât de important a fost Valentin Ceaușescu în performanța din 1986, se spune că a fost primul care a crezut că echipa poate cuceri Cupa Campionilor Europeni?

Foarte important! Dânsul a venit lângă această echipă cu un an și ceva înainte de câștigarea cupei. În primul rând, Ion Alecsandrescu a fost creierul. Și dânsul era un mare pedagog, dar de altă natură, avea altă manieră, era respectat de fotbaliști datorită puterii și forței din club și dânsul lua măsurile radicale. Valentin niciodată, dar niciodată, nu a intervenit așa, se implica extraordinar de mult în mod moral.

Steaua – Dinamo, cum băgau liderii comuniști „fitile” înainte de derby. „I-au prins la volan fără carnel și Postelnicu l-a sunat pe Ceaușescu”

Cum erau duelurile cu Dinamo?

Foarte interesante. Înaintea fiecărui duel trebuia să apară câte o șopârlă să o numesc așa. Vă dau un exemplu: la un moment dat mă cheamă domnul general Ilie Ceaușescu (n.r. Ilie Ceaușescu a fost general al Armatei Române și ministru adjunct al apărării în timpul regimului comunist condus de fratele său, Nicolae Ceaușescu), m-a luat scurt așa: „Tovarășe, tu nu știi că fotbaliștii tăi pleacă noaptea din cantonament? Ce căuta ăla pe drumul dinspre Clinceni?”. M-a încuiat. Am spus că nu pot să-mi dau seama.

Ce se întâmplase?

Doi fotbaliști, dintre care unul nu avea carnet de conducere, culmea chiar ăsta care era la volan, veneau de la Clinceni, unde au fost la o prietenă sau mai știu eu ce pe la ora 11, 12 noaptea. Știți că înainte, la ore târzii, circulația era mică și în oraș, dar mai ales pe la sate. Și i-a oprit Miliția. Hopa, fotbaliști de la Steaua fără carnet. S-a întâmplat în săptămâna meciului, marți și vineri l-a sunat Postelnicu pe domnul Ilie Ceaușescu și-i spune că a rezolvat problema cu cei doi. Ilie Ceașescu să cadă jos. M-a chemat din nou și m-a certat. Se băgau fitile, înțelegeți cât de subtilă era treaba asta, făceau totul să enerveze staff-urile.

Și lucrurile astea se întâmplau în preajma meciurilor?

Da, atunci sunau, atrăgeau atenția. Și la capitolul picanterii vă povestesc ceva de la un meci din „Ștefan cel Mare”, când Moraru, portarul de la Dinamo, a avut două ieșiri foarte dure, l-a lovit rău de tot pe Lăcătuș, rău de tot. La partida asta, la care participa și tovarășul ministru Postelnicu și alții, toată pleiada, domnul Valentin m-a rugat să-i fac rost de un drapel tricolor. „Vreau un drapel mare!”. M-am dus în mașina mea, am luat un drapel de mătase și am intrat amândoi în tribuna oficială. Cu două minute înainte să înceapă meciul a luat drapelul și l-a întins pe balustrada de la oficială, dar știți că l-a pus așa, mai mult să se vadă roșu și albastru. Vadim nu putea fi potolit la meciul ăla, v-am zis, au fost intrările lui Moraru și el striga: „tovarășe nu se poate, își bat joc!”. El era un tumult de om, un băiat foarte deștept, cu un logos foarte bine pus la punct.

• 10 trofee a câștigat Steaua între 1985 și 1989: Cupa Campionilor, Supercupa Europei, 5 titluri de campioană și 3 Cupe ale României 

600.000 de euro a primit Steaua pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Jucătorii au fost premiați cu mașini din stocul de război. „Erau puțin neîntreținute”

Domnule general, dumneavoastră cu ce v-ați ales după performanța din 1986? Erați comandantul clubului Steaua, cel mai important oficial al clubului…

Eu nu am primit absolut nimic, dar absolut nimic, un leu în plus măcar. Nimic, absolut nimic. Vă spun ceva, să știți că eu nu revendic vreo victorie, să știți asta, deși s-au întâmplat și cu mine acolo și poate am avut și eu meritul meu… dar asta e viața. Jucătorii, cei 14 care erau cei mai importați și au jucat cel mai mult, staff-ul, doctorul au primit câte o mașină ARO din, atenție, stocul de mașini de război al României. Mașini care aveau doar rodajul făcut, în jur de 3000 de kilometri, mașinile erau, practic, mașini de luptă, de comandament care, în caz de război, te duceai cu ele pe front. Dar să nu credeți că erau blindate sau mai știu eu ce… ARO cu tracțiune dublă, puțin neîntreținute, că așa era toate tehnica militară, nu aveam hangare cum trebuie. Să știți că unii au fost total nemulțumiți, Duckadam, Dumnezeu să-l odihnească!, este un exemplu în aceste sens. De altfel, cei mai mulți, dacă nu toți, le-au vândut, au luat cam 140.000- 150.000 lei pe ele. Au fost ajutați să le vândă. Și au mai fost și alte beneficii, unii au fost premiați pe plan local, sigur că au fost beneficii. Dar eu, să știți, nu am luat nimic.

Cât a încasat Steaua pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni?

600.000 de dolari a primit și au mai fost sume din drepturile de televizare, au mai venit niște bani și pentru celălalt trofeu, pentru Supercupa Europei.

Ați mai fost comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua și după Revoluție, între 1990 și 1991. Cum a fost posibil acest lucru?

Am făcut raport să fiu schimbat, mi-am dat demisia, că atunci se putea. Și s-a luat o inițiativă, cred că de domnul Gațu și m-au chemat la minister și așa s-a întâmplat.

Țeapa pe care Real Madrid a dat-o Stelei, în contul transferului lui Hagi pe Bernabeu, spaniolii ar fi trebuit să dea și un autocar modern. „Ne-au spus că ni-l dau pe Hagi înapoi”

Era Steaua un club bogat după Revoluție, mai ales că după Campionatul Mondial din Italia au fost vânduți mai mulți jucători…

În 1990 s-a ieșit cu 4,5 milioane de dolari, iar în 1991, în decembrie, când am plecat eu, erau 7 milioane de dolari. 7 milioane, din care trei milioane reprezentau rate care urmau să fie încasate în urma transferurilor de jucători, fotbaliștii vânduți după Cupa Mondială din Italia. Și o să vă dau doar trei exemple: primul care a plecat a fost Iosif Rotariu, la Galatasaray, pentru 300.000 de dolari, a urmat Hagi, coroana transferurilor, pentru care Real Madrid a plătit 4,5 milioane de dolari și trebuia să mai dea și un autocar modern, așa a fost înțelegerea. Eu nu am fost de acord cu treaba asta cu autocarul, însă au fost voci care au spus că e bine, că o să avem un autocar modern pentru echipă.

 A venit Ramon Mendoza aici. Eu îi spusesem managerului care l-a adus că nu semnez cu nimeni, indiferent ce doreau Giovanni (n.r. Ioan Becali) și alții până nu văd o echipă care să-mi convină și să vină aici. Am spus: astea sunt condițiile, vreau atât, asta și asta. Să vină, să discutăm! Și Mircea Petescu a venit cu Ramon Mendoza, președintele de la Real Madrid. Așa am semnat cu ei. Steaua avea propuneri din altă parte. Dar eu îi răspundeam lui Gavrilă, comandantul clubului: eu decid unde voi merge! Știam că ei vor lua oricum o grămadă de bani pentru mine. Eram un jucător curtat”, a povestit Gică Hagi într-un interviu oferit pentru „Adevărul”.

O sumă bună pentru acele vremuri…

Stați să vă spun, că a trecut timpul și cei de la Real începuseră să uite de anumite chestii din contract. Și am mers la Madrid, unde ne-am dus la președintele clubului, sincer nu-mi mai aduc aminte cum îl chema (n.r. Ramon Mendoza este președintele care a condus Realul între 1985 și 1995), dar părea cam plin de el, știu că ne-a primit destul de greu, Am fost la biroul lui. Real mai trebuia să dea o rată, undeva la 300.000 de euro și, la un moment dat, președintele ne-a spus chiar că-l dă pe Hagi înapoi.

Real a vrut să-l trimită pe Hagi înapoi la Steaua?

Într-un final a spus că a fost o glumă, dar repet, nu mi-a plăcut cum a pus problema. Până la urmă au achitat și ce mai aveau de dat.

Și autocarul?

Nu a mai ajuns vreodată. Ce s-o fi întâmplat, poate au trimis o sumă de bani în schimbi, sincer nu știu.

Englezii au oferit 60 de milioane de lire pentru a cumpăra Steaua. Ovidiu Ioanițoaia a fost de față, Atanasie Stănculescu s-a opus 

Marius Lăcătuș a mai plecat atunci?

Marius Lăcătuș s-a transferat la Fiorentina pentru 1,3 milioane de dolari. Sunt doar câțiva, eu vă spun că am actele acasă, vă repet, am predat totul la cifră către domnul Cornel Oțelea. Că știți cum e, poate aș fi putut să ciugulesc, cum se spune, însă eu am avut pregătire militară și nu putea să fie vorba de așa ceva. Așa am făcut și nocturna din Ghencea cu cei de la Philips, i-am cunoscut atunci când am întâlnit PSV în Cupa Campionilor, în 1989, a costat 60.000 de dolari. A fost plătită în totalitate din banii clubului și inaugurată în 1991. Steaua a fost primul club cu această facilitate din România. Țin minte că le-am spus celor de Philips, am pus presiune, să termine cât mai repede, să putem inaugura pentru că începuse sezonul, i-am și amenințat că nu o să le mai dăm banii. Era și domnul Țopescu martor la treaba asta. Dar cel mai important știți ce este, vă spun ceva în premieră, nu multă lume știe chestia asta, e prima oară când o fac publică.

Spuneți-mi vă rog!

Imediat după Revoluție, în 1990, au venit niște englezi care au vrut să cumpere Steaua, ofereau 60 de milioane de lire. Da! Să știe și cei care au preluat clubul cât valora Steaua! Dumneavoastră puteți să-l întrebați pe Ovidiu Ioanițoaia, pentru că știe, a fost prezent. Atunci am mers la generalul Stănculescu (n.r. Victor Atanasie Stănculescu, ministrul Apărării Naționale în perioada 16 februarie 1990 – 29 aprilie 1991) și i-am prezentat această ofertă, însă dânsul mi-a spus că nu se poate așa ceva, nu are cum, Steaua nu se poate vinde. Atunci, refuzându-i, englezii au întrebat dacă e puțin, că mai discutăm. E cât se poate de adevărat ce vă spun.

Pe cine reprezentau acești englezi?

Erau impresari englezi mandatați de cineva, asta e ce știam, nu am mers mai departe din moment ce domnul Stănculescu nici nu a vrut să audă.

Vă mai uitați la fotbal domnule general?

Da, bineînțeles!

Și ce părere aveți în legătură cu această situație complicată, schisma care a avut loc la Steaua…

Domnule, eu nu vreau să mă bag, eu îl cunosc și pe domnul Talpan, dânsul este foarte capabil, ce s-a întâmplat nu e nimic complicat, complicat este să fie înțeles, atât. Am fost și când a preluat domnul Viorel Păunescu, m-a chemat și pe mine domnul Gațu, totul a fost ca în democrație, s-a votat. Pe domnul Becali nu-l cunosc, l-am văzut, la un moment dat, la un eveniment parcă și o să vă rog să mă scuzați că nu-mi doresc să intru în acest subiect, dar cu ce aș putea eu să-l lămuresc? Sau poate o să încerc, dar vă rog cu altă ocazie.