Dezvăluiri șocante despre cum își falsifica Gigi Becali problemele medicale în pușcărie. „El i-a nenorocit pe toți la Poarta Albă!”

Florin Gâtejan, fost avocat al lui Gigi Becali și federal pe vremea lui Mircea Sandu la Casa Fotbalului, a dezvăluit că patronul FCSB și-a regizat anumite probleme de sănătate pentru a avea parte de un regim lejer de detenție.

Finanţatorul roș-albaștrilor fusese condamnat în iunie 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Gigi Becali se afla la închisoare cu o lună mai devreme, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Dezvăluiri șocante despre cum își falsifica Gigi Becali problemele medicale în pușcărie. „A dat bani la doctori, a făcut certificate medico-legale”

În perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, contracandidata echipei FC „Steaua Bucureşti” la câştigarea titlului de campioană, preciza DNA.

„Din cauza lui, eu am plâns când era arestat! Se făcea banditu’ că e cocoșat. Câți bani a dat ăsta…Că e suferind, că trebuie să-și facă operație, că în trei zile moare. De unde? Vrăjeală!

Nici pe dracu’ n-a avut niciodată. Ce să aibă? El i-a nenorocit pe toți la Poarta Albă, i-a viciat pe toți. Eu am plâns de mila mamei lui.

Escrocule, pe tine nu te doare nici glezna! A dat bani la doctori, a făcut certificate medico-legale. La prima întrerupere de pedeapsă, dansa cântece machedonești, ziceai că-i balerin!”, a declarat Florin Gâtejan la Gsp.

Gâtejan, ajuns acum la vârsta de 75 de ani, a jucat fotbal la Rapid București și Sportul Studențesc, apoi a devenit avocat și judecător. După 1990, a fost președinte și vicepreședinte al Comisiei de Disciplină din cadrul FRF și observator timp de aproape 25 de ani.

Publicat: 25 08. 2021, 14:13
Actualizat: 25 08. 2021, 14:23